CSA Steaua îl cercetează disciplinar pe Florin Talpan
CSA Steaua a demarat o investigație pentru a stabili gradul de vinovăție al lui Florin Talpan, după ultimele dezvăluiri legate de scandalul de la clubul Armatei.
Florin Talpan a decontat 10.000 de euro din banii clubului pentru copii xerox, iar conducerea a reacţionat oficial pentru GSP.
„La momentul actual, aspectele semnalate în spațiu public fac obiectul unei cercetări administrative derulate la nivelul clubului.
În urma ultimelor declarații care au circulat în spațiul public, STEAUA BUCUREȘTI reafirmă faptul că, prin poziția sa, conducerea clubului militează pentru asigurarea unui echilibru între comunicarea oficială şi percepția opiniei publice cu privire atât la susținerea demersurilor juridice pentru reprezentantul CSA STEAUA în procesele din instanță cât şi la organizarea internă a activității clubului, aplicând prevederile legale”, este comunicatl CSA Steaua.