Crin Antonescu îl atacă pe Ponta

0

Fostul șef al PNL, Crin Antonescu, îl acuză pe Victor Ponta de ruperea fostei alianțe USL, despre care spune că a avut o alianță reală, chiar dacă ocultă, cu ceea ce s-a numit statul paralel, în detrimentul alianței oficiale pe care o avea cu PNL și cu propriul partid.

Crin Antonescu, fost lider PNL, a spus că vina pentru ruperea USL îi aparține lui Victor Ponta.

„Îmi pare rău că spun acest lucru în lipsa domnului Ponta, dar oricând o pot spune și în prezența dumnealui: USL nu s-a rupt din cauza unei candidaturi la prezidențiale care era adjudecată, ci din cauza opțiunii domnului Ponta de alianță reală, chiar dacă ocultă, cu ceea ce s-a numit statul paralel, în detrimentul alianței oficiale pe care o avea cu PNL, cu mine și cu propriul partid.

USL s-a rupt din această cauză. Dacă nu mă credeți, puteți relua declarațiile făcute de Sebastian Ghiță, Elena Udrea și de însuși Ponta, destul de recent, în campania pentru europarlamentare, cu Băsescu alături. Dar acum asta este istorie”, a zis Crin Antonescu la B1 TV.

USL și-a început, oficial, în 2012 activitatea sa politică; liderii USL au început în mod public să critice unele acțiuni ale guvernului Boc, guvernului Ungureanu și concomitent ale președintelui statului, Traian Băsescu, care ar fi dorit continuarea (succesivă) a celor două guvernări menționate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.