Dinamo, invinsa de Chindia Targoviste, ajunge pe ultimul loc al Ligii 1

Antrenorul ceh Dusan Uhrin jr şi-a exrpimat nemulţumirea faţă de atitudinea arătată de jucătorii echipei Dinamo în meciul cu Chindia, pierdut cu scorul de 2-3.

Dinamo a fost învinsă, vineri, în deplasare, la Ploieşti, cu scorul de 3-2 (2-0), de nou-promovata Chindia, în etapa a VI-a a Ligii I. Acesta a fost primul meci al antrenorului ceh Dusan Uhrin jr. pe banca echipei Dinamo. Târgoviştenii au obţinut, astfel, primul succes în actualul sezon al Ligii I.

Au marcat: Neguţ ’19, Leca ’45+2, Cherchez ’65 (p) / Montini ’54, Nistor ’82.

După acest eşec, Dinamo revine pe ultimul loc al clasamentul, 14, cu trei puncte. Chindia urcă de pe ultima poziţie pe locul 12, cu patru puncte.

„Primul lucru pe care trebuie să-l schimb este atitudinea, nu concep să ai frică de a juca. Al doilea lucru este jocul apărării, avem probleme, primim multe goluri. Trebuie să rezolv repede această problemă. Nu au încredere în ei, dar voi schimba asta.Trebuie să jucăm din primul minut cum am jucat în repriza secundă”, a declarat tehnicianul.

Uhrin a spus că echipa sa a făcut o repriză groaznică la Ploieşti.

„Prima repriză am jucat foarte prost, jucătorilor parcă le era frică să joace, aşteptau ceva, nici eu nu-mi dau seama ce, dar în partea a doua ne-am dat drumul la joc, cred că am jucat mai bine decât Chindia. Nistor a arătat ca un jucător de mare calitate, poate face diferenţa, dar mi-a plăcut şi Daniel Popa, a schimbat jocul. Dar prima repriză a fost groaznică! Am avut şi ghinion, primul gol a venit când eram cu un jucător mai puţin pe teren, al doilea înainte de pauză, din fază fixă. La fel şi al treilea, din lovitură de la 11 metri. Nu am avut noroc, dar ca să ai noroc trebuie să şi ataci, iar noi nu am atacat din start”, a declarat Uhrin jr, potrivit digisport.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.