Mesajul lui Ponta pentru Dăncilă

Victor Ponta transmite un mesaj cu ocazia congresului PSD, la care a fost invitat inițial, iar apoi invitația a fost retrasă. El spune că Pro România vrea să colaboreze cu PSD și ALDE, dacă se convine asupra unui candidat unic al stângii.

„La sfarsitul lunii iulie am fost invitat la Congresul PSD ( care fusese initial programat pe 3 August) – am acceptat, desi cu anumite rezerve, invitatia / acum, in mod evident, nu mai este valabila invitatia – merita insa ca mesajul pe care il pregatisem sa ajunga totusi la membrii si simpatizantii PSD :

DISCURS CONGRES PSD 24 August

Multumesc pt invitatie – sunt in sala multi prieteni si colegi alaturi de care am muncit atatia ani si alaturi de care imi face mereu placere sa ma aflu / vad insa si oameni pe care i-am sprijinit iar ei mi-au intors spatele si m-au tradat ( pe mine si pe toti liderii din trecut si din viitor)/ viata insa m-a invatat sa ii salut si aprecize pe cei buni si sa ocolesc si ii ignor pe cei rai .

Nu mai sunt membru PSD ( pentru ca asa au decis niste lideri egoisti si orbi ) si nici nu voi mai fi ( pentru ca sunt liderul unui proiect politic nou in care cred si cu care ma mandresc)/ nu o sa ma dezic si nu o sa ma rusinez niciodata de trecutul meu alaturi de dvs – vreau doar sa nu repet greselile din trecut si sa arat ca inteleg schimbarile si asteptarile societatii romanesti – si asta ar trebui sa faceti si dvs!

Raman si voi fi mereu un om de stanga , un social democrat progresist, un prieten al “poporului pesedist” pe care l-am reprezentat si care a fost mereu langa mine ! Cred in dialog si in faptul ca Romania si romanii au nevoie de unitatea tuturor celor de stanga pentru ca partidele de dreapta nu au putut niciodata sa guverneze bine si sa faca bine intregii societati! Am invatat inca din 2004 ca izolarea este o greseala mortala, am vazut in 2009 si in 2014 ca autosuficienta si aroganta duc la esec – dar am invatat si am dovedit in 2015 ca sa nu te tii ca inecatul de scaun si sa lasi romanii sa compare intre guvernarea “noastra” si a “lor” aduce victorii uriase ca cea din 2016 – o victorie a tuturor celor din PSD si Alde care insa a fost confiscata si irosita de foarte putini!

Nu am venit sa critic sau sa dau lectii / nu vreau sa ma sprijiniti pentru nicio candidatura si nicio functie / tot ce v-am spus la votul pentru motiunea de cenzura contra Guvernului Grindeanu s-a dovedit adevarat / am insa 3 mesaje pt dvs in calitatea mea de Lider al ProRomania – partid parlamentar de centru stanga , care are deja un numar important de deputati si senatori, si care a obtinut in 26 Mai o treime din voturile obtinute de dvs :

1. Am intrat in PSD in 2001 pentru ca eram mandru sa fac parte din Partidul care a generat Guvernul “Nastase” / am avut mereu visul si dorinta sa ajung Premier si sa guvernez la fel de bine sau chiar mai bine / in 2008 ne-am revenit pentru ca oamenii au comparat guvernarile / in 2016 am luat impreuna 46% pentru ca oamenii au comparat Guvernarea Ponta cu Ciolos / din Ianuarie 2017 si pana azi s-a guvernat rau, cu prea multi oameni neprofesionisti – si asta a distrus legenda Stangii care guverneaza bine / trebuie sa sprijiniti un nou guvern , cu un nou program de guvernare, cu oameni competenti si profesionisti, fara clientela si nepotism / peticeala si pansamentele nu sunt deloc suficiente – dorinta de a-i multumii pe toti liderii locali duce la esec – lipsa unei adevarate strategii progresiste pentru dezvoltarea Romaniei nu poate fi compensata de propaganda si incapatanare / faceti aceasta schimbare radicala si veti avea sprijinul meu

2. Alegerile Prezidentiale- este o greseala fatala sa luati decizia pe baza unor orgolii si planuri personale / nu ascultati falsificatorii de sondaje care mereu ne spun inainte ca o sa castigam si dupa ne dau explicatii ca ei nu au spus asa / intelegeti ca nu persoana, jocurile, turul 1 sau 2 conteaza – ci oamenii dispusi sa voteze un candidat de stanga Presedinte / in 2014 am pierdut alegerile dar au fost 5.264.383 de romani care au pus stampila pe candidatul Stangii! Cred ca ce trebuie sa faceti dvs, ProRomania, Alde este sa ii cautam pe acesti oameni si sa ii convingem sa fie din nou alaturi de un candidat autentic al Stangii! Si daca ii convingem pe acestia deja este o mare victorie! Nu conteaza atat de mult ca acel candidat sa fie sprijinit de CEX, de cercul celor care sunt in jurul Puterii sau chiar de catre Congres – ci trebuie sa aiba sprijinul si increderea oamenilor carora le cerem votul! V-am propus ca Stanga ( PSD, Alde si ProRomania ) sa se uneasca in spatele unui singur candidat – desi suntem in ceasul al 12 lea eu inca cred ca aceasta este singura solutie sa avem in Noiembrie un lider care sa se lupte cu sanse reale pentru victorie ( nu pentru a accede in turul al doilea )! 

3. Incapatanarea si aroganta duc la dezbinare si la izolare / daca refuzati dialogul ce cei care sunt de aceeasi parte a baricadei ideologice veti pierde toate alegerile care urmeaza / un prieten care este membru al CEX ului dvs imi spunea ca vine mereu la Bucuresti la sedinta pregatit si bucuros sa se lupte cu Iohannis si Barna – si pleaca de la sedinta derutat si trist cu indicatii despre cum sa se lupte cu Ponta si cu Tariceanu! Cei care promoveaza dezbinarea si lupta intre oamenii de Stanga sunt cei care ( voit sau inconstient) vor aduce Dreapta la guvernare pentru multi ani de acum incolo!

Daca totusi va decideti sa guvernati in urmatoarele 15 luni cum au guvernat Nastase si Ponta ( sau chiar mai bine) aveti sprijinul meu si al majoritatii colegilor mei din ProRomania/ daca candidatul Stangii unite ii va reprezenta, va vorbi si ii va convinge pe cei 5.3 milioane care au votat in 2014 sa fie din nou alaturi de el eu si ProRomania o sa il sprijinim /

Daca insa nu vreti sa schimbati in mod real si radical ceea ce a fost pana in 27 Mai, daca pastrati PSD ul si Guvernarea “Dragnea” fara persoana “Dragnea” , daca respingeti cu aroganta sugestiile si criticile intemeiate – atunci nu poate exista nicio colaborare si niciun parteneriat intre noi – ramanem adversari politic – vom incerca noi ProRomania sa salvam ce poate fi salvat din Stanga Romaneasca ; dar, cel mai probabil, vom pierde toti !

Decizia este numai la dvs – si va apartine! Sper sa alegeti bine!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

PSD se reuneşte sâmbătă într-un congres restrâns, pentru desemnarea oficială a Vioricăi Dăncilă drept candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.