Cancerele legate de HPV, prevenite prin vaccinare

0

Vaccinarea ar putea preveni 92% din cancerele legate de virusul papiloma uman (HPV), au afirmat  autorităţile sanitare americane, care fac o prioritate din aceasta, informează vineri AFP.

„Un viitor fără cancere legate de HPV este la îndemâna noastră, însă este necesar să acţionăm rapid pentru a îmbunătăţi rata de vaccinare”, a declarat Brett Giroir, ministru adjunct al Sănătăţii, care doreşte o acoperire vaccinală de 80% în SUA împotriva HPV.

Potrivit unui nou raport al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), HPV s-a aflat la originea a 34.800 de cazuri de cancer, în medie, între 2012 şi 2016 în Statele Unite.

Virusul, transmisibil pe cale sexuală, poate provoca cancere atât la femei cât şi la bărbaţi – de col uterin, vagin, penis, anus sau laringe.

Autorităţile sanitare recomandă vaccinarea tuturor pre-adolescenţilor împotriva HPV înainte de a fi expuşi, la vârsta de 11 sau 12 ani.

Cu toate acestea, rata de vaccinare progresează foarte lent în rândul adolescenţilor americani, doar 51% dintre aceştia primind ansamblul dozelor recomandate, cu doar 2% mai mult decât în 2017.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.