Iranul refuză să-și negocieze programul nuclear
Iranul nu pare să se fi speriat de sancțiunile economice impuse de Statele Unite. Ba mai mult, republica islamică vrea creșterea exporturilor de petrol, principala sursă de venit a țării. Cît despre programul nuclear, islamicii nici nu vor să audă: „nu negociem!”.
Iranul nu va negocia programul său de rachete balistice şi vrea să exporte cel puţin 700.000 de barili de petrol pe zi, ideal 1,5 milioane de barili pe zi, dacă Occidentul intenţionează să salveze acordul nuclear convenit în 2015, au declarat duminică doi oficiali şi un diplomat iranieni, transmite Reuters.
”Ca un gest de bunăvoinţă şi un pas către crearea de spaţiu pentru negocieri, am răspuns propunerii franceze. Dorim să exportăm 700.000 de barili de petrol pe zi şi să fim plătiţi în numerar…şi asta doar pentru început. Ar trebui să ajungem la 1,5 milioane de barili pe zi”, a spus un oficial iranian.
Un al doilea oficial a spus că ”programul de rachete balistice al Iranului nu poate şi nu va fi negociat. Am subliniat acest lucru în mod clar şi deschis”.
Oficialii nu au elaborat în privinţa propunerii franceze. Oficialii francezi nu au fost disponibili pentru comentarii.
Un diplomat iranian a spus că Iranul a exclus şi negocierile referitoare la ”dreptul său de a îmbogăţi uraniu, ciclul său de combustibil nuclear…iar în schimb va respecta în totalitate pactul nuclear din 2015”.
Surse din industrie au declarat pentru Reuters că exporturile iraniene de petrol au scăzut în iulie la 100.000 de barili pe zi, din cauza sancţiunilor impuse ţării de Statele Unite, de când preşedintele Donald Trump s-a retras anul recut din acordul din 2015.
Ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif, a sosit duminică într-o vizită-surpriză la summitul G7 de la Biarritz. Acesta a răspuns invitaţiei omologului francez, Jean-Yves Le Drian, şi nu va avea întâlniri cu oficiali americani, potrivit The Guardian.