Ana Bogdan, în turul II la US Open

Ana Bogdan, locul 152 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de Grand Slam US Open. În schimb, Monica Niculescu a fost eliminată de Daiana Iastremska.

Ana Bogdan, venită din calificări, a învins-o în runda inaugurală pe britanica Harriet Dart, numărul 139 mondial, scor 6-3, 6-1, într-o oră şi 11 minute. În runda următoare, românca o va întâlni pe croara Petra Martic (22 WTA), care a învins-o cu 6-4, 4-6, 6-1 pe slovena Tamara Zidansek (66 WTA).

Petra Martic o conduce pe Ana Bogdan cu 3-0 la întâlnirile directe disputate până acum.

Ana Bogdan a bifat cel de-al patrulea succes la rând în cadrul Openului American, după cele trei izbutite în calificări, săptămâna trecută. Bogdan le-a învins în calificări pe Bethanie Mattek-Sands, Ellen Perez și Isabella Shinikova, reușind să nu piardă set în niciuna dintre confruntări.

Calificarea în turul al doilea la US Open este premiată cu un cec în valoare de 100.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

Tot luni, Monica Niculescu, locul 105 WTA, a fost învinsă de ucraineanca Daiana Iastremska, locul 32 WTA, scor 6-4, 1-6, 6-2, într-o oră şi 54 de minute.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.