Deputatul PNL, Antoneta Ioniță: Inacceptabil. Medicii de familie sunt puși să plătească creditele luate de Guvern!
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit recent în spațiul public despre viitoarea susținere a medicinei primare, prin acordarea unor granturi de până la 200.000 de dolari către cabinetele medicilor de familie. Banii ar urma să fie împrumutați de Guvernul României de la Banca Mondială și destinați medicilor de familie, care vor rambursa granturile. Numai că banii vor putea fi folosiți pentru dotarea cabinetelor și pentru plata asistentelor medicale. Cu alte cuvinte, medicul de familie, și așa constrâns de veniturile insuficiente primite de la Casa de Asigurări de Sănătate, face un credit ca să-și achiziționeze aparatură medicală, dar este nevoit ca, tot din acești bani, să plătească și asistenta din cabinet.
Este cunoscut faptul că salariile din România sunt și așa împovărate de taxe și impozite uriașe, iar dacă ar fi să urmărim raționamentul doamnei ministru Pintea reiese că, la acestea, ar urma să se adauge, în cazul asistentelor medicale, și dobânda la credit. Pentru că, oricât ar fi de avantajos creditul, el tot va fi purtător de dobândă, care va fi returnată! Este evident că asistentele trebuie retribuite corespunzător, dar nu creditul trebuie să fie soluția, ci identificarea unei alte surse bugetare. În plus, se ridică și alte întrebări: ce fac medicii care nu apelează la astfel de credite, ei cum își vor plăti personalul din cabinet? Vor mai fi aceste credite avantajoase, în condițiile în care ținta lor ar trebui să fie doar dotarea cabinetelor cu mobilier și aparatură și nu plata salariilor?
Actualii guvernanți continuă să trateze cu iresponsabilitate situația medicinei primare, în condițiile în care aceasta este considerată, în orice țară civilizată, baza sistemului medical. În România, există un serios deficit de medici de familie, în 500 de comunități, în special rurale, nu există asigurată nicio formă de asistență sanitară. În condițiile în care majoritatea specialiștilor au vârste cuprinse între 50 și 55 de ani, este de presupus că, în următorii zece ani, când aceștia se vor pensiona, criza medicinei de familie va lua amploare. Cu atât mai mult cu cât domeniul rămâne unul neatractiv pentru tineri, care constată discrepanța de venituri dintre un medic de familie, care lucrează ca un prestator de servicii, și un medic angajat în spital sau policlinică. În plus, statul nu acordă nicio susținere pentru amenajarea unui cabinet, iar presupusa soluție înaintată de ministrul Sorina Pintea este greu de crezut că va rezolva problemele sistemului.
Antoneta Ioniță
Deputat PNL
Membru în Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților