Premierul Boris Johnson anunță alegeri anticipate pe 15 octombrie

După votul pierdut în Camera Comunelor, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a propus o dată pentru alegerile anticipate, cea de 15 octombrie, adică cu două săptămâni înainte de Brexit.

Moţiunea care constituie primul pas pentru amânarea ieşirii Marii Britanii din UE a întrunit 328 de voturi „pentru” la 301 „împotrivă” şi presupune că parlamentarii pot veni cu un proiect pentru a amâna Brexitul.

Liderul laburist Jeremy Corbyn a declarat că proiectul de lege trebuie aprobat înainte de organizarea alegerilor.

În total, 21 de parlamentari conservatori, inclusiv o serie de foşti miniştri ai cabinetului, s-au alăturat partidelor de opoziţie pentru a învinge guvernul, potrivit stiripesurse.ro.

După vot, Downing Street a anunţat că parlamentarii conservatori care au votat cu opoziţia vor fi excluşi din Partidul Conservator.

Premierul Boris Johnson le-a spus parlamentarilor că nu are de ales decât să depună eforturi pentru a convoca alegeri anticipate în octombrie, adăugând: „Oamenii acestei ţări vor trebui să aleagă”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.