Un prefect și cinci subprefecți, înlocuiți de Dăncilă
Guvernul a decis, în şedinţa de luni, schimbarea din funcţie a mai multor prefecţi şi subprefecţi, printre care prefectul de Bacău.
Potrivit unui comunicat de presă remis luni de Guvern, prefectul de Bacău, Maricica-Luminiţa Coşa, a fost înlocuită cu Valentin Ivancea, care ocupase până acum funcţia de subprefect. În funcţia de subprefect a fost numit Paul-Claudiu Cotîrleţ.
Tot prin hotărâre de guvern, a fost destituită din funcţia de subprefect al judeţului Alba Monica Popescu, iar în locul său a fost numit Nicolae-Gheorghe Mera.
Au mai fost destituiţi subprefectul de Caraş-Severin, Cătălin-Ionuţ Hogea, subprefectul de Hunedoara, Dorel-Ovidiu Bretean, subprefectul de Sibiu, Horaţiu-Lucian Marian.
Constantin-Adrian Blănaru a fost desemnat subprefect al judeţului Iaşi.