Show la prezentarea echipelor din Turul Ciclist al României

102 sportivi din 16 echipe vor lua startul, la Cluj, la cea de-a 52-a ediție a Turului Ciclist al României. Eduard Grosu, principalul vârf de lance al echipei naționale a României, are un motiv în plus să facă un rezultat mare în “Mica Buclă”. Devenit tată în urmă cu câteva zile, Grosu vrea să-i dedice fiicei victoriile din Tur.

“O să fie un tur special. Doresc să dedic o victorie, cel puțin, fiicei mele. Sunt foarte motivat, mă întorc în Turul României după șase ani. La ultima mea participare am obținut și prima victorie din cariera mea de profesionist și sunt încrezător că mâine voi putea îmbrăca tricoul galben.” – Eduard Grosu, ciclist echipa națională a României.

Serghei Țvetcov și Eduard Grosu, liderii echipei României, și-au făcut deja tactica pentru “Mica Buclă”.

“O să fie un tandem perfect, pentru că eu i-am spus că o să mă pun la dispoziția lui în etapa de la Piatra Arsă, el se va pune la dispoziția mea în primele trei etape și în circuitul de la București și cred că totul va decurge conform planului. Suntem colegi de cameră, deci este totul ok.” – Eduard Grosu, ciclist echipa națională a României.

“Pot să ajut, la final, el e un sprinter favorit aici, sper să câștigăm câteva etape.”  – Serghei Țvetcov, ciclist echipa națională a României.

Serghei Tvetcov își va apăra trofeul cucerit anul trecut.

“Fiecare ciclist are șanse, am șansa sa iau tricoul, am și picioare bune, adică toată combinația. Fiecare zi e un spectacol de 170 km.” – Serghei Țvetcov, ciclist echipa națională a României.

Copiii au făcut spectacol la Cluj

Bike show-ul și cursa copiilor au fost și ele extrem de apreciate de public. 35 de mici cicliști s-au întrecut pe traseul din fața Sălii Sporturilor din Cluj iar cele mai tinere participante au doar 3 ani și 4 luni. Alberto Contador, Mathieu van der Poel și Vlad Dascăl se numără printre idolii copiilor.

102 cicliști se luptă pentru tricoul galben

La ediţia din 2019 a Turului României vor fi prezente 16 echipe, dintre care 5 naţionale şi 11 continentale: Echipa Naţională a României, Team Novak, Lokosphinx (Rusia), Voster ATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (Italia), LKT Team Brandenburg (Germania), Echipa Naţională a Slovaciei, CCC Development Team (Polonia), Elkov Author (Cehia), Friuli Cycling Team (Italia), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Echipa Naţională a Rusiei, Pannon Cycling Team (Ungaria), Echipa Națională a Estoniei şi Echipa Naţională a Poloniei.

Programul competițional al Turului României 2019

Startul oficial în prima din cele cinci etape ale turului se va da miercuri, 11 septembrie, la ora 10.45 tot de pe platoul Cluj Arena, după ce echipele vor fi trecute în revistă, iar cicliștii vor semna panoul de start. Startul tehnic va fi dat la ieșirea din Cluj înspre Apahida. Prima etapă are 168 de kilometri și trece prin trei județe – Cluj, Mureș și Sibiu, înainte de a ajunge la finiș, în Sighișoara. Mai multe amănunte despre ediția din acest an găsiți aici: https://turulromaniei.com/turul-romaniei-2019-prima-competitie-pe-transbucegi/

 

Etapa 1 (11 septembrie) va avea 168 km și se va disputa pe traseul Cluj-Napoca– Sighișoara: Cluj-Napoca – DN1C- Vălcele-Apahida – Sighișoara. Startul fetiv se va da la ora 10:45, în Parcarea Cluj-Arena.

Etapa 2 (12 septembrie) va avea 176,3 km și se va disputa pe traseul Brașov – DN 11 – Focșani. Startul festiv se va da la ora 10:45, la Auchan Coresi Shopping Resort din Brașov.

Etapa 3 (13 septembrie) va avea 121,6 km și se va disputa pe traseul Buzău – E 85 – Târgoviște. Startul festiv se va da la ora 12:45, în Piața Daciei din Buzău.

Etapa 4  (14 septembrie) va avea 126 km și se va disputa pe traseul Ploiești – RAR Prahova – DN 72/DJ156 – Piatra Arsă. Startul festiv se va da la ora11:50, la Auchan Ploiești.

Etapa 5 (14 septembrie) va avea 100,3 km și se va disputa în București, pe traseul  Piața Victoriei – Șoseaua Kisseleff – Piața Arcul de Triumf – Bulevardul Regele Mihai I – Piața Presei Libere (18 ture). Startul festiv se va da la ora 12:00, în Piața Victoriei.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, au fost stabilite câteva restricții de circulație. Orarul restricțiilor din primele patru etape sunt deja publicate pe site-ul competiției: https://turulromaniei.com/restrictii-de-circulatie-pentru-turul-romaniei/.

În cadrul Turului României vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (lider clasament general), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (King of the Mountain) și tricoul albastru (Cel mai bun român).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.