Dan Petrescu pune tunurile pe FRF înaintea partidei cu Lazio
Dan Petrescu a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea meciului cu LAZIO din Europa League, că CFR CLUJ sa ar fi meritat respectul de a i se amâna meciul de săptămâna viitoare, din Cupa României.
Dan Petrescu a menţionat că îi place mai mult în tribună la meciuri, deoarece vede mai bine ce se întâmplă pe teren.
„Meciul din Cupă nu a fost amânat: Echipele din România… astea sunt ajutoarele pe care le primesc. Cele din Serbia, Kazahstan, Olanda, care cer să amâne se acceptă. Meritam puţin respect. Mie îmi place mai mult în tribună, văd meciul mai bine. Şi dacă aş putea colabora cu banca ar fi o idee. Cred că e o soluţie pentru viitor dacă aş putea comunica cu banca”, a afirmat Dan Petrescu.
Meciul CFR Cluj – Lazio se va disputa, joi, de la ora 19:55, în prima etapă a grupei E din Europa League. CFR Cluj va întâlni apoi, duminică, de la ora 20:30, pe FCSB, în deplasare, în Liga 1, iar miercurea viitoare va juca în 16-imile de finală ale Cupei României cu FC Botoşani