Tudose, Câmpeanu sau Crețu, posibili premieri Pro România
Vicepreşedintele Pro România, Adrian Ţuţuianu, spune că formaţiunea sa va vota moţiunea de cenzură şi că dacă aceasta va trece, partidul se va aşeza la masa negocierilor, în primul rând cu PSD, iar la nevoie şi cu PNL, conform Agerpres.
Țuțuianu a avansat și un nume de premier, Tudose, Câmpeanu sau Crețu fiind câteva dintre acestea.
„Dacă trece moţiunea, va trebui să stăm la masă cu toţi cei care vor dori să facem o majoritate care să ducă România mai departe. USR nu doreşte să facă parte dintr-o majoritate şi atunci fie reuşeşte prima noastră variantă, de a sta la masa cu PSD, fie cu PNL, să discutăm despre program, echipă de guvernare şi despre priorităţile unui an şi jumătate de mandat”, a declarat Adrian Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă.
Cât despre cine ar putea fi premier într-un guvern post-Dăncilă, Ţuţuianu i-a numit pe Sorin Câmpeanu, Mihai Tudose, Corina Creţu, Nicolae Bănicioiu ba chiar şi pe el însuşi, susţinând că a fost ministru şi „nu a dezamăgit”, a declarat Adrian Țuțuianu, la Timișoara.
Adrian Țuțuianu a exclus posibilitatea susţinerii unui premier tehnocrat pe motiv că partidele politice trebuie să îşi asume conducerea ţării.