Senatorii ar putea decide, luni, în privința ridicării imunității senatorului Bodog
Biroul permanent al Senatului ar putea include, luni, pe ordinea de zi a plenului, raportul Comisiei juridice privind solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său la Ministerul Sănătăţii.
Comisia Juridică din Senat a decis, marți, cu 5 voturi pentru, 2 contra și două abțineri să propună plenului Senatului să nu ceară urmărirea penală a fostului ministru PSD – Florian Bodog.
Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului, la începutul lunii iulie, cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său.
Senatorul Florian Bodog a subliniat că toţi consilierii săi personali au prestat activităţi pentru care au fost remuneraţi.