Amendamentele Mariei Grapini, incluse în proiectul de aviz pentru bugetul UE

Comisia TRAN a Parlamentului European a votat, marți, 24 septembrie, proiectul de aviz privind proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2020 – punctul central al discuțiilor din momentul de față, de la Bruxelles.

Europarlamentarul Maria Grapini, membru în Comisia TRAN și raportor din partea Grupului S&D, a propus amendamente importante la proiectul în discuție care a fost adoptat cu o largă majoritate.

Maria Grapini a solicitat și s-a introdus în documentul oficial european “o reconfigurare mai profundă a finanțării Uniunii Europene în domeniul transporturilor, astfel încât să se ajungă, până în 2050, la un sector al transporturilor cu un nivel al emisiilor egal cu zero în termeni neți și să se garanteze alinierea deplină la Acordul de la Paris; finanțarea trebuie să asigure îmbunătățirea conectivității și eficientizării transportului”.

În egală măsură, europarlamentarul român insistă asupra faptului că “politica Uniunii în domeniul transporturilor este esențială pentru sustenabilitatea economică, socială și de mediu și, prin urmare, ar trebui să se acorde mai degrabă prioritate calității și sustenabilității proiectelor cofinanțate, decât cantității sau dimensiunii lor”.

“Este important ca politica în domeniul transportului să țină cont și de zonele geografice mai îndepărtate pentru a le conecta!”, a susținut și obținut drept amendament oficial Maria Grapini.

Nu în ultimul rând, europarlamentarul român solicită o transparență totală a cadrului general al finanțării și a evaluării proiectelor, acordând o atenție deosebită luării deciziilor și monitorizării dezvoltării proiectelor de anvergură care beneficiază de un volum total de investiții de peste 1 de miliard de euro!

“Investițiile publice în transport rutier, pe cale ferată, aeriană și navală, influențează pozitiv piața internă și economia europeană care trebuie să devină lider mondial!”, conchide europarlamentarul român, Maria Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.