Țigările, interzise pe rafturile magazinelor

Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR) a solicitat Senatului României, printr-o scrisoare oficială, respingerea propunerii legislative referitoare la noi restricţii pentru piaţa tutunului, în contextul în care interzicerea expunerii ţigaretelor la raft va îndrepta consumatorii din mediul rural şi din oraşele mici spre comerţul ilegal.

Propunerea urmăreşte interzicerea expunerii la punctul de vânzare a produselor din tutun, cu excepţia tutungeriilor (magazine dedicate exclusiv acestui tip de produse), categorie limitată la doar câteva magazine, aflate doar în oraşele mari.

„Ca urmare, consumatorii din mediul rural şi din oraşele mici se vor orienta spre comerţul ilegal, fie pentru că nu vor găsi tutungerii, fie pentru că în lipsa vizibilităţii produselor, vânzătorul ar putea oferi, de sub tejghea, inclusiv produse de contrabandă sau contrafăcute. Exemplul Marii Britanii este elocvent, la momentul introducerii unei măsuri similare, comerţul ilegal se situa la 10% din piaţă pentru ca, în 2017, aproape să se dubleze, ajungând la 18%, ceea ce a generat pierderi statului, dar şi agenţilor economici”, se arată în comunicat.

În România există circa 70.000 de puncte de vânzare în care se comercializează ţigarete şi produse din tutun, de la magazine de proximitate, chioşcuri, standuri, magazine săteşti la minimarketuri şi mari lanţuri comerciale, de la baruri, restaurante şi bufete la cafenele, iar activitatea acestora va fi serios afectată de o asemenea prevedere.

„Adăugăm că potrivit unui studiu Eurobarometru fumătorii cumpără ţigarete mai ales de la magazinele de proximitate (în proporţie de 70%, unul dintre cele mai ridicate procente din Europa), ceea ce generează profit suplimentar pentru comercianţi – coşul de cumpărături al unui fumător e cu peste 30% mai mare decât cel al unui nefumător. Orientarea fumătorilor către tutungerii sau către piaţa neagră va duce astfel la scăderea cifrei de afaceri a micilor magazine cu 35% până la 50%, ceea ce va antrena şi pierderea de locuri de muncă”, se arată în comunicat.

Asociaţia atrage atenţia că, în cazul interzicerii expunerii produselor din tutun la raft, folosind ca model datele Deloitte furnizate Asociaţiei Magazinelor de Proximitate din Marea Britanie, rezultă un cost de circa 700 euro pe magazin pentru schimbarea rafturilor. Acestui cost i se adaugă cel generat de dublarea timpului de aşteptare pentru client şi de efortul suplimentar depus de vânzător pentru căutarea produsului ascuns în dulap.

Potenţialul client va prefera să se îndrepte spre marile lanţuri comerciale

„Un client care renunţă să stea la coadă înseamnă pentru comerciantul român o pierdere de minimum 70 de lei. Potenţialul client va prefera să se îndrepte spre marile lanţuri comerciale în defavoarea micilor comercianţi, care, în acest moment, au avantajul servirii mai rapide”, se arată în comunicat.

Analiza de impact a autorităţilor din Marea Britanie a calculat că interzicerea expunerii şi refacerea stocurilor în magazinele de proximitate adaugă 1,5 ore pe săptămână. Pentru micul comerciant român, aceste 1,5 ore transpuse în plata salariului minim, inseamna un cost anual suplimentar de circa 3.600 lei, adica încă un salariu şi jumătate, potrivit asociaţiei.

„În acest context, obiectivul de sănătate publică nu va fi atins, dat fiind că în timp ce retailerii şi producătorii legali se vor da peste cap să aplice legea, minorii vor putea cumpăra produse ilegale de oriunde – de la metrou, din pieţe, de la colţul străzii”, se arată în comunicat.

Asociaţia a reamintit că toate aceste aspecte ţin de comercializarea produselor din tutun, reglementate deja prin Legea 201/2016, ce transpune Directiva Tutunului în România. Atunci când Directiva Tutunului a fost dezbătută în Parlamentul European, un amendament asemănător a fost respins cu majoritate de voturi.

„Totodată, puţinele ţări/zone unde o astfel de prevedere a fost implementată (ex. Anglia, Scoţia) au acordat comercianţilor o perioadă de doi până la trei ani pentru a-şi modifica spaţiul. În schimb, propunerea legislativă L443/2019 prevede doar şase luni de la adoptare până la implementare”, se arată în comunicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.