Speranțe la medalie la Campionatele Mondiale de Atletism
10 sportivi vor reprezenta România la Campionatele Mondiale de Atletism de la Doha, competiție programată între 27 septembrie – 6 octombrie.
Dacă mulți dintre ei au ca obiectiv realizarea baremului pentru Jocurile Olimpice, discobolul Alin Firfirică țintește podiumul, la prima sa participare la un Campionat Mondial de seniori.
Alin Firfirică se afla într-o formă excelentă. Cu doar câteva zile înaintea plecării la Campionatele Mondiale, a reușit o aruncare de 67,32m la Memorialului ”Kamila Skolimowska” de la Katowice (Polonia) și și-a asigurat astfel prezența la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Firfirică se poate concentra acum pe un loc pe podium la competiția de la Doha.
“Acum, ducându-mă cu un rezultat de 67m, ar trebui să fie ceva de genul la prima aruncare să-mi asigur calificarea (în finală) iar apoi am șanse să mă bat pentru locul al treilea. E puțin înfricoșător. Fiind primul meu Campionat Mondial, e o presiune. Sunt foarte fericit, sper să fac un concurs bun, să-mi demonstrez din nou acest rezultat și sigur va fi bine.” – Alin Firfirică, atlet lotul național al României.
Legitimat la CSA Steaua, Alin Firfirică are în palmares o medalie de aur și una de argint la Campionatele Europene U23, obținute în 2015 și 2017, dar și medalia de aur la Cupa Europei de Aruncări la U23, cucerită în 2017. La Campionatele Europene de seniori, din 2018, s-a clasat pe locul al 7-lea.
Pentru atletul în vârstă de 23 de ani, întâlnirea cu greii probei de aruncare a discului, petrecută la competiția de la Katowice (Polonia), a fost emoționantă. Firfirică va bifa la Doha prima sa participare la un Campionat Mondial de seniori.
“Am fost salutat de campionul olimpic, de campionul mondial cu care am concurat, mă simțeam foarte bine văzând că sunt apreciat de ei. Nu mă așteptam ca Piotr Malachowski, de două ori medaliat la Olimpiadă, campion mondial și european, să vina să dea el mâna cu mine. Eu ar trebui să mă duc și să-mi tremure mâna când dau mâna cu el. Nu știu cum va fi când mă voi întâlni acum cu ei, la Campionatele Mondiale, sunt curios cum va fi” – Alin Firfirică, atlet lotul național al României.
Panțuroiu țintește la Doha biletele pentru Tokyo
Desemnată cea mai bună atletă a României în 2018, Andreea Panțuroiu (24 de ani) și-a propus să se întoarcă de la Doha cu biletele pentru Tokyo. Locul patru la Campionatul Mondial indoor de anul trecut, Andreea Panțuroiu are un personal best de 14,47m, realizat în 2018, la competiția internațională de la Montreuil (Franta).
Revenită recent după o accidentare, triplusaltista legitimată la CSM București are nevoie de o săritură de 14,32m pentru a se califica la Jocurile Olimpice.
“Având în vedere că am un personal best mai consistent, nu mă tem că nu o să-l îndeplinesc. Încerc să nu pun presiune foarte mare pe mine, pentru că atunci când fac asta nu prea îmi ies lucrurile. Dacă realizez această perfomanță în cadrul campionatului, pot să intru și în finală și să mă apropii de primele trei locuri. În finală mă gândesc și la un record personal.” – Andreea Panțuroiu, atletă lotul național al României.
Gag, cu ochii pe finală
Pentru Andrei Gag, principalul obiectiv este calificarea în finală la competitia de la Doha. Medaliat cu argint la Campionatele Mondiale de Sală de la Portland, din 2016, sportivul legitimat la CSM București este deținătorul recordului național la aruncarea greutății, cu o performanța de 21,06m. Baremul de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo este 21,10m.
“Proba a crescut enorm de mult la aruncarea greutății, sunt câțiva băieți foarte tari și foarte tineri, în lume, care dau peste 22m. E greu să țintesc la o medalie, sunt foarte realist. Dar mi-aș dori enorm să fiu cu ei acolo, în finală. Campionatul Mondial de la Doha va însemna pentru mine calificarea în finală, ce voi face acolo va fi un bonus. Dacă aș reuși să dau peste 21m și să obțin și biletul pentru Tokyo, ar fi superb” – Andrei Gag, atlet lotul național al României.
Șase fete și patru băieți compun lotul național ”tricolor”
Campionatele Mondiale de Atletism în aer liber vor avea loc la Doha (Qatar), în perioada 27 septembrie – 6 octombrie.
România va fi reprezentată de 10 sportivi: Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Florentina Iuşco (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alina Rotaru (săritura în lungime), Narcis Mihăilă (50 km marş), Andrei Gag (aruncarea greutăţii), Andreea Panţuroiu (triplusalt), Alexandru Novac (aruncarea suliţei) şi Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului).