Daniela Dodean Monteiro, viitor cetățean de onoare al Aradului
Daniela Dodean Monteiro adună premiu după premiu! Campioana europeană la tenis de masă va primi titlul de cetățean de onoare al Aradului.
Legitimată la CSM Arad din 1995, sportiva are un palmares de invidiat, cu nu mai puțin de cinci titluri europene: două cu echipa, două la dublu feminin și unul la dublu mixt.
În vârstă de 31 de ani, Daniela Dodean Monteiro este încântată că va deveni cetățean de onoare al orașului natal, mai ales că momentul retragerii din activitatea sportivă de performanță nu este departe.
“Este o mare onoare, am așteptat de foarte mult timp acest titlu, este foarte important pentru mine și pentru familia mea. Este un titlu de inimă, ca fiecare medalie, va rămâne pe viață la mine în inimă. Nu pot să zic că mă retrag, dar sunt destul de aproape de retragere, și e o mare satisfacție. E bine să primești un premiu atât de bun înainte de retragere, este o reușită pe care nu oricine poate să o aibă.” – Daniela Dodean Monteiro, campioană europeană tenis de masă.
“Este un brand al Aradului și al orașului, duce numele Aradului în țară și în străinătate. An de an a crescut și premiile s-au acumulat, inclusiv în acest an. Am venit azi la București cu un cadou, o recunoștință simbolică, urmează procedura legală pe care trebuie să o parcurgem pentru acordarea titlului de cetățean de onoare. Este un titlu pe care orice arădean, prin noi, i-l dăruiește.” – Călin Bibarț, primar Arad.
Tenisul de masă, o afacere de familie
După 26 de ani în care a practicat tenisul de masa, Daniela Dodean Monteiro privește cu încredere spre viitor și nu exclude ca fiica sa Lara, în vârstă de 4 ani, să îi calce pe urme. Sportiva este căsătorită, din 2013, cu portughezul Joao Monteiro (36 de ani), și el multiplu campion european și mondial la tenis de masă.
Cei doi au fost campioni europeni la dublu mixt în 2016, la Budapesta, când au devenit primul cuplu de sportivi căsătoriți care si-a adjudecat titlul continental.
„Fetița mea face sport, înot, dansuri, câteodată mai merge și la tenis de masa. Nu prea îi plăcea să meargă la sală, pentru că asocia sportul nostru cu plecările părinților și suferea. Dar sper ca pe viitor să-i placă și, dacă vrea tenis de masă, de ce nu?” – Daniela Dodean Monteiro, campioană europeană tenis de masă.
Daniela are 12 medalii la Europene
Palmaresul Danielei Dodean Monteiro cuprinde douăsprezece medalii la Campionatele Europene, dintre care cinci de aur, cinci de argint și două de bronz. La Jocurile Europene de la Minsk, din 2019, a cucerit medalia de argint cu echipa. Sportiva a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice: Beijing (2008), Londra (2012) și Rio (2016).
La JO de la Beijing s-a clasat pe locul al 7-lea în proba pe echipe, în vreme ce în competiția de simplu a ajuns pănă în turul al treilea atât la JO de la Londra, cât și la JO de la Rio.