Nicolae Dică se desparte de FC Argeș

Nicolae Dică nu mai este antrenorul lui FC Argeș, fiind dat afară după înfrângerea din etapa a 10-a a Ligii2, 0-3 în deplasare cu ASU Politehnica Timişoara.

Nicolae Dică lasă pe FC Argeş pe ocul 6, cu 16 puncte, deşi avea ca obiectiv promovarea în Liga 1.

„Mulţumim, Nicolae Dică! Conducerea clubului FC Argeş şi antrenorul Nicolae Dică au ajuns la o înţelegere pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă. Oficialii grupării din Trivale au mai reziliat tot pe cale amiabilă şi contractele colaboratorilor lui Nicolae Dică: secundul Alin Popescu, antrenorul cu portarii, Răzvan Stanca şi preparatorul fizic, Dan Didiţă. De pregătirea echipei se va ocupa Valentin Năstase, fostul mare jucător al echipei noastre, care a ocupat funcţia de secund în mandatul lui Dică. FC Argeş îi mulţumeşte lui Nicolae Dică pentru munca depusă la Piteşti şi îi urează mult succes în activitatea profesională”, se arată în comunicatul emis de FC Argeş.

„N-am fost dat afară, eu am cerut să plec. Nu vă pot spune motivele!”, a spus Nicolae Dică.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.