Creșterea bugetului medicamentelor, anunțată de Ministerul Sănătății –o soluție salutară și necesară
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) salută măsurile anunțate de Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, privind majorarea bugetului alocat medicamentelor, prin indexarea cu rata inflației, în trimestrul 4 al anului 2019.
“Creșterea anuală a bugetului pentru medicamente este o măsură necesară, anunțată și promisă de Guvern încă de anul trecut, când pentru prima dată în ultimii 6 ani acest buget a crescut cu aproximativ 5,3%. Finanțarea este în continuare insuficientă pentru a acoperi nevoile de tratament ale pacienților români, de aceea în 2019 taxa claw-back a ajuns la o valoare de peste 25%. Astfel, în prezent industria farmaceutică acoperă integral costurile medicamentelor pentru 1 pacient din 4”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv al ARPIM.
’Taxa claw-back, introdusă pentru prima dată în 2009 ca o măsură fiscală temporară în contextul crizei economice, este încă în vigoare după 10 ani. Potrivit declarațiilor autorităților, în acest moment sunt în discuție variante de modificare a acestei taxe, devenită nesustenabilă și care atrage după sine efecte negative pentru pacienți, precum dispariția a mii de medicamente importante de pe piață, adâncindu-se astfel criza medicamentelor din România. Creșterea bugetului medicamentelor în fiecare trimestru prin indexarea cu inflația este o măsură minim necesară”, a declarat Valentina Băicuianu, Director Executiv al APMGR.
Este nevoie de soluții pe termen lung, în beneficiul accesului pacienților la medicamente. ARPIM și APMGR sunt pregătite în orice moment să sprijine Ministerul Sănătății pentru identificarea și implementarea lor.
Despre Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)-www.arpim.ro-este organizația care susține obiectivele comune ale celor mai importante 28 de companii farmaceutice internaționale producătoare de medicamente originale, prezente în România.
Membrii ARPIM investesc permanent în cercetare și dezvoltare, cu scopul de a le oferi pacienților medicamente originale și inovatoare, care salvează anual mii de vieți. Principalul obiectiv al Asociației este creșterea accesului pacienților la medicamente, ameliorarea calității vieții pacienților și implicit creșterea speranței de viață a românilor.
ARPIM este afiliată la Federația Europeană a Industriei Farmaceutice (EFPIA)-www.efpia.com-organizația europeană care reunește cele mai importante companii farmaceutice internaționale, recunoscute datorită rezultatelor la nivelul comunității științifice internaționale.
Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis, GlaxoSmithKline, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Roche, Sanofi, Servier, Takeda, UCB, Vifor.
Despre Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România
Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) -www.apmgr.org- este o organizație non-guvernamentală și indepedentă, care își propune să contribuie în mod activ la îmbunătățirea accesului la tratament farmaceutic pentru pacienții români.
Companiile membre APMGR au capacități de producție în București, Târgu Mureș și Constanța unde se produc peste 1.500 de medicamente generice acoperind toate clasele terapeutice, de la produse antireumatice și antialergice, până la produse oncologice. Cu o investiție de peste 200 milioane Euro în capacitățile de producție, industria generică locală contribuie cu cca 1,5% la PIB, asigurând peste 8.000 de locuri de muncă. APMGR este afiliată la Medicines for Europe -www.medicinesforeurope.com- organizația reprezentativă a industriei producătoare de medicamente generice și biosimilare din Europa.
APMGR reprezintă principalele companii producătoare de medicamente generice din România: Accord Healthcare, Amring Pharmaceuticals, Alvogen, Dr. Reddy’s, Egis, Fresenius Kabi, Gedeon Richter, Krka, Magistra CC, Medochemie, Mylan, Sandoz, Stada, Teva, Zentiva.