Donald Trump rămâne sub presiunea amenințării destituirii din funcție

Administraţia Trump era acuzată vineri de instrumentarea justiţiei prin faptul că a conferit un caracter penal unei proceduri administrative cu privire la geneza ”anchetei ruse” – închisă, dar care continuă să provoace furia preşedintelui american, aflat sub presiunea ameninţării destituirii.

Ziarul The New York Times (NYT) a dezvăluit joi seara, citând două surse apropiate dosarului, că această investigaţie, până acum administrativă, supervizată de către secretarul Justiţiei Bill Barr, a fost transformată în anchetă penală.

Procurorul John Durham, însărcinat cu această nouă anchetă penală, are acum autoritatea să convoace martori şi să emită ordonanţe în vederea obţinerii unor documente. Contactat de AFP, Departamentul Justiţiei  nu a răspuns.

Senatoarea democrată Amy Klobuchar, fost procuror şi candidată la Casa Albă în 2020, consideră că este vorba nici mai mult, nici mai puţin, decât despre un ”abuz de putere”.

Condus de Procurorul General, Departamentul american al Justiţiei are o tradiţie a unei independenţe faţă de puterea politică atunci când este vorba despre anchete penale. Însă Donald Trump l-a destituit pe Bill Barr, Jeff Sessions, în urmă cu un an, reproşându-i că nu-l proteja suficient în ancheta rusă.

Această ”anchetă rusă” a fost realizată de către procurorul special Robert Mueller, în urma destituirii în mai 2017 a directorului FBI James Comey. Informată cu privire la un amestec rus în campania electorală din 2016, poliţia federală (FBI) – între ale cărei misiuni se află contraspionajul – a început să adune informaţii despre activităţile echipei lui Donald Trump.

În primăvara lui 2019, după 22 de luni de anchetă, Robert Mueller a prezentat un raport de aproape 450 de pagini care-l exonerează pe miliardarul republican de suspiciuni de complicitate cu Moscova.

De această dată, Donald Trump este acuzat de faptul că a solicitat ajutorul omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-a cerut cu insistenţă să ancheteze cu privire la unul dintre rivalii săi democraţi, Joe Biden, şi cu privire la fiul acestuia, Hunter Biden, care deţinea funcţii în grupul ucrainean în domeniul gazelor naturale Burisma.

Pornit de la semnalarea unui ”avertizor de integritate” anonim din cadrul serviciilor americane de informaţii, acest scandal ucrainean este susceptibil să conducă la inculparea (”impeachment”) a preşedintelui în Camera Reprezentanţilor. Senatul, majoritar republican, ar fi obligat, în acest caz, să se pronunţe asupra unei eventuale destituiri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.