Olguța Vasilescu, o nouă lovitură! Daniela Barbu, demisă de la șefia ANOFM!

Premierul Ludovic Orban a mai schimbat şafa unei instituţii importante a României.

Premierul Ludovic Orban anunţa la învestire că va face febră musculară la schumbarea şefilor puşi de PSD în instituţşii şi s-a ţinut de cuvânt. Gheorghiţa-Daniela Barbu a fost revocată din calitatea de membru al Consiliului de administraţie şi din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.

Totodată, premierul a dispus ca Marcel-Dumitru Miclău, secretar general al agenţiei, să exercite atribuţiile preşedintelui ANOFM, până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii.

În primele opt luni ale anului 2019, au fost încadrate în muncă 185.694 persoane ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul ANOFM.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 august 2019, 77.843 au peste 45 de ani, 42.953 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 34.956 au între 25 şi 35 de ani, iar 29.942 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 18.450 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (105.849), numărul femeilor fiind de 79.845.

În funcţie de rezidenţă, 97.957 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 87.737 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (62.845), profesionale (43.530), gimnaziale (40.355), 17.224 fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în primele opt luni ale anului 2019, 117.104 (63,06%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (13.774), urmat de Timiş (12.094), Suceava (10.605) şi Neamţ (9.225).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.