Papagalul mut… va întâlni peste 900 de spectatori pe seară!
Revenind în teatru după o îndelungată absenţă, timp în care s-a făcut cunoscut printr-o carieră fulminată în cinematografie, regizorul Nae Caranfil a realizat nu demult, pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti, una din cele mai spectaculoase şi mai rafinate puneri în scenă ale ultimelor stagiuni: Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat.
Odată cu prima reprezentaţie din această stagiune, care va avea loc duminică, 24 noiembrie 2019, ora 19.00, Papagalul mut… face o…“săritură” considerabilă şi binevenită, de la 541 de locuri la peste 900! Pentru a ajunge la un public cât mai numeros, spectacolul se mută pe scena Sălii Mari!
Dacă nu aţi prins un loc la primul spectacol din stagiunea 2019-2020, următoarele reprezentaţii sunt programate pe 12 și 13 decembrie.
Spectacol de autor, apreciat de critici şi adulat de public, Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat a avut premiera la sfârşitul anului 2018, la Sala Studio. Reprezentaţie de reprezentaţie s-a jucat cu casa închisă datorită fascinaţiei exercitată în egală măsură de universul imaginar al lui Nae Caranfil şi de povestea, mai puţin cunoscută a Cavalerului D’Eon, primul spion travestit din istorie, care ajunge să se apropie… nepermis de mult de secretele uneia dintre cele mai extravagante curţi imperiale ale lumii.
Scenografia poartă semnătura unuia dintre cei mai apreciaţi artişti ai genului, Dragoş Buhagiar.
În distribuţie: Vlad Logigan şi Claudiu Bleonţ (în rolurile principale), Raluca Petra, Mihai Calotă, Eduard Cîrlan, Magda Catone, Tomi Cristin, Marius Rizea, Alexandru Georgescu, Dragoş Stemate, Eduard Adam, Cosmin Dominte, Axel Moustache, Dragoş Dumitru, Daniel Badale, Mihai Munteniţă, împreună cu mai tinerii colegi Alexandru Dunaev, Nicolae Dumitru, Cristina Danu, Mădălina Iagăr, Alexandra Cotfaş, Cristina Negucioiu, Petru Şuţu, Ionuţ Terteci, Cristina Negucioiu, Cristian Constantin, Ruxandra Bobleagă.
Coregrafia este semnată de Florin Fieroiu. Lupte scenice: Ionuţ Deliu. Muzica live: Trio Mirea.
Biletele se pot achiziționa de la Casa de bilete TNB şi online – pe site-ul www.mystage.ro.
Vă aşteptăm la teatru!
Fotografii: Florin Ghioca, TNB