Maria Grapini: „E ziua în care TOȚI trebuie să fim uniți pentru Camelia Smicală!”

0

Europarlamentarul Maria Grapini a transmis, miercuri, 20 noiembrie, de la Bruxelles, un mesaj ferm în cazul dramatic al medicului român, Camelia Smicală, chiar de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

Reamintim faptul că Maria Grapini a intervenit, în toți acești ani, public, în repetate rânduri, solicitând mediere și rezolvarea pe căi diplomatice a acestui caz care a făcut înconjurul lumii. Maria Grapini a scris și oficialilor României precum și celor finlandezi: ambasadorului României în Finlanda, Răzvan Rotundu, respectiv ministrului de Externe român, Bogdan Aurescu.

În cea mai recentă scrisoare, transmisă ambasadorului României în Finlanda, în data de 7 noiembrie, Maria Grapini îi solicita acestuia o întâlnire de urgență, la Helsinki, la o dată pe care acesta să o fixeze, cu autoritatea care instituționalizează copiii din Finlanda și cu Ministerul Justiției finlandez. Maria Grapini și-a arătat disponibilitatea să meargă în capitala Finlandei, în momentul în care ambasadorul român fixează această mediere. Doar că acesta nu i-a răspuns nici până în acest moment.

Miercuri, de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, Maria Grapini a declarat: „E ziua în care TOȚI trebuie să fim uniți pentru Camelia Smicală! E dureros și revoltător ceea ce se întâmplă cu un cetățean român, într-o țară prezentată drept model! Model… de ce? Mulțumesc oamenilor cu suflet care au înțeles că trebuie să transmitem un mesaj de unitate acestei familii greu încercate, în fapt disperate! M-au abordat numeroși români, în această perioadă, să-mi mulțumească pentru implicare, să-mi spună că sunt alături în această dramă inimaginabilă! Demersurile mele nu se opresc, nici astăzi, nici mâine, presiunile oficiale proprii sunt continue, Dumnezeu să ne ajute să putem elibera familia Cameliei Smicală din mâna unui sistem social imposibil de înțeles de către cei care au suflet, copii și iubire pură!”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.