Liga Campionilor Asiei, câștigată de Al Hilal. Răzvan Lucescu, performanță incredibilă!
Al Hilal, echipa antrenorului român Răzvan Lucescu, s-a impus cu scorul de 2-0 în Japonia, pe terenul celor de la Urawa Reds. Saudiţii câştigaseră şi în tur cu 1-0, pe teren propriu.
Al Hilal a câştigat a treia Ligă a Campionilor Asiei din istorie, după cele din 1991 şi 2000, dar acesta este primul trofeu cu antrenorul român pe bancă. Răzvan Lucescu a fost instalat în funcţia de antrenor al celor de la Al Hilal pe 28 iunie 2019.
În tur, la 9 noiembrie, Al Hilal s-a impus cu scorul de 1-0, acasă, prin golul marcat de peruanul Andre Carillo în minutul 60.
Meciul retur, disputat duminică, la Saitama, s-a încheiat tot cu victorie pentru echipa lui Răzvan Lucescu, scor 2-0. Au marcat Al Dawsari ’74 şi Gomis ’90+3.