Nawaf Salameh, președintele Alexandrion Group, premiat la Total Business – Global Business Awards 2019
Nawaf Salameh, președintele și fondatorul Alexandrion Group, a fost premiat în cadrul Global Business Awards 2019 pentru strategia sa de afaceri care a propulsat Groupul drept jucător global în piața contemporană de profil.
Premiile din cadrul Total Business Magazine Global Awards 2019 onorează liderii notabili în segmentul afacerilor de pe întreg mapamondul, care se angrenează într-o creștere perpetuă a companiilor lor, pentru ca, în această manieră, să fie mereu în fața competiției.
Alexandrion Group este cel mai mare producător și distribuitor autohton de băuturi spirtoase și vinuri. Este o companie fondată în România acum 25 de ani care se bazează pe tradiție și principii sănătoase de familie, care este perseverentă în acțiuni de amploare internaționale, la ora actuală având birouri și subsidiare în România, SUA, Cipru și Brazilia. De asemenea, grupul este activ și în turism.
Nawaf Salameh, președintele și fondatorul Alexandrion Group este originar din Marmarita, oraș situat în ”Valea Creștinilor”, din vestul Siriei. A absolvit Universitatea Carol Davila din București, iar mai târziu, în 2013, a obținut titlul de doctor în Științe Militare și Informații în cadrul Universității Naționale de Apărare Carol I. Viziunea sa a înglobat mereu cultura standardelor înalte de calitate, aplicate atât asupra produselor și serviciilor Alexandrion Group, cât și asupra relațiilor pe care compania le întreprinde.
„Sunt mândru să primesc acest premiu din partea unei reviste de talie internațională și să observ recunoașterea eforturilor de a fi lider pe piața locală și de a fi un jucător global cât mai important. Dorim să devenim cât mai prolifici în acțiunile noastre, iar Alexandrion Group să fie un etalon al succesului la nivel global”, a declarat Nawaf Salameh, Președintele și fondatorul Alexandrion Group.
Cu încă un premiu în palmares, Alexandrion Group subliniază importanța păstrării integrității în raport cu calitatea oferită clienților, acest fapt fiind unul dintre elementele de bază ale strategiei globale, coordonată de însuși președintele grupului Nawaf Salameh. Premiile și distincțiile care vin din afara granițelor, susțin Alexandrion Group să câștige teren în fața altor companii străine, valorizând astfel, compania la nivel global.
Total Business este o publicație globală de afaceri de la Universal Media, ale cărei alte publicații de mare succes includ Lawyer Monthly, Finance Monthly și CEO Today. Toate cele trei reviste și site-uri web sunt citite în fiecare lună de sute de mii de lideri din zona juridică și de afaceri. Scrisă pentru cititorul modern de afaceri Total Business oferă o perspectivă asupra lumii corporatiste globale și pune la dispoziția cititorilor săi cunoștințe pentru a ajunge înaintea concurenței lor.
Alexandrion Group este lider în producţia și distribuţia de vinuri și băuturi alcoolice din România și din 2017 singurul producător de single malț din țară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase și au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti și produse internaţionale. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, Alexandrion 100, ediţie specială dedicată Centenarului, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS şi VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova, dar şi alte produse care au asigurat companiei poziţia de lider pe piaţa băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România. Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea în urma unei achiziţii importante in 2018 a șase companii noi, care acum reprezintă o entitate separată în cadrul Grupului sub numele THE ICONIC ESTATE, completând portofoliul cu vinuri liniștite și spumante premiate.