Salariul minim pe economie va fi majorat
Salariul minim pe economie va fi majorat, dar nu va mai exista diferenţiere în funcţie de studii.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că salariul minim va creşte pentru că acest lucru este o necesitate. De asemenea, şeful statului a spus că rectificarea bugetară pregătită de Guvern este necesară, pentru că trebuie alocate sume către pensii şi alte datorii care trebuie plătite. În ceea ce priveşte bugetul pentru 2020, Iohannis a spus că va fi dificilă încadrarea în limita de deficit de 3%.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că a avut o discuţie „aşezată şi aplicată” cu premierul şi cu ministrul Finanţelor pe tema rectificării bugetare, a deficitului şi a bugetului pentru anul 2020.
„Mi-au prezentat câteva date, câteva abordări, în special în legătură cu rectificarea bugetară, dar dar am discutat şi despre salariul minim. Datele sunt clare, cifrele sunt reci şi concluziile sunt un pic mai complexe şi, din păcate, a trebuit să constatăm că situaţia este cea care este, deficitul va trece, este clar între timp, de 4%. Pe de altă parte, este la fel de clar că anumite cheltuieli trebuie făcute”, a spus Iohannis.
Premierul Ludovic Orban a explicat, astăzi, la începutul ședinței de guvern, de ce salariul minim nu va crește cu 100 de lei, așa cum promisese PSD. „Sigur că această temă a salariului minim pe economie este o temă pe care există o varietate mare de puncte de vedere exprimate, care nu întotdeauna converg. Am încercat să căutăm să găsit o formulă de creștere a salariului minim care să țină de date obiective din economie, pe indicatori economici, care să țină cont de realități, dar să atingă și obiectivul salariului minim. Analizând creșterile, putem constata că nu a existat o regulă precisă în ultimii cinci ani, că această regulă s-a făcut pe fază de voință din partea Guvernului și nu pe baza luării în calcul a unor elemente.
Creșterea salariului minim trebuie să aibă la bază niște elemente care țin de profitabilitatea firmelor. Prin creșterea salariului minim am încercat să nu afectăm profitabilitatea companiilor”, a declarat Orban.
Este aproape sigur. Guvernul Orban va susține o majorare a salariului minim cu 7,2%. Decizia ar urma să fie luată oficial astăzi. Mai mult, Guvernul Orban va elimina salariul diferențiat în funcție de studii.