Rețeaua Penny Market se extinde cu încă două unități și ajunge la 246 de magazine
Rețeaua de magazine PENNY Market se extinde cu două unităti în Sibiu și Roman. Astfel, rețeaua ajunge la 246 de spații deschise în România.
Magazinele PENNY Market au un format modern ca urmare a investițiilor companiei în remodelarea întregii rețele de magazine sub noul concept, Future Store. În cadrul procesului de remodelare, accentul este pus pe designul modern și elegant, experiența clienților la cumpărături fiind îmbunătățită datorită reorganizării categoriilor de produse în așa fel încât să ofere mai mult spațiu alimentelor proaspete, atent selecționate zi de zi.
Cele două deschideri ale lunii noiembrie sunt următoarele:
- Penny Market Sibiu, al treilea magazin PENNY Market din Sibiu (județul Sibiu), aflat pe Strada Gușteriței, Nr. 21, cu o echipă de 18 angajați, o suprafață de vânzare de aproximativ 860 m2 și 83 de locuri de parcare, dintre care patru pentru persoanele cu dizabilități. Magazinul este deschis de luni până sâmbătă în intervalul 07:30 – 22:00 și duminică între 08:00 – 20:00.
- Penny Market Roman, al doilea magazin din Roman (județul Neamț), este situat pe Strada Miron Costin, Nr. 3. Cei 16 angajați își asteaptă clienții de luni până sâmbătă în intervalul 07:30 – 21:00 și duminică în intervalul 08:00 – 19:00 în magazinul cu o suprafață de vânzare de 780 m2 și 38 de locuri de parcare, dintre care două pentru persoanele cu dizabilități.
Cu o strategie de expansiune ambițioasă, produse de calitate ce provin de la furnizori și producători locali și o atenție constantă la nevoile clienților, compania și-a propus să investească peste două miliarde de lei în următorii șapte ani pe piața din România.
Pentru mai multe informații despre promoțiile valabile în noile magazine, se poate accesa website-ul oficial la adresele:
- Pentru Penny Market Sibiu: https://www.penny.ro/oferte/pliant/pliant-sibiu-kw48
- Pentru Penny Market Roman: https://www.penny.ro/oferte/pliant/pliant-roman-kw48
Despre PENNY Market
PENNY Market este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY Market în România este alcătuită din 246 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 4.500 de angajați.