Gigi Becali nu-l va demite pe Bogdan Vintilă

FCSB a pierdut cu Astra, scor 1-3, şi s-a vorbit imediat de demiterea lui Bogdan Vintilă, dar Gigi Becali a ținut să-l liniștească pe acesta. Chiar antrenorul FCSB a dezvăluit că patronul l-a sunat şi au vorbit despre posibila demitere.

„Patronul mi-a zis că nu-s probleme și să-mi văd de treabă. Important este să ai rezultate. Nu-ți asigură nimeni nimic, ce mai este sigur în ziua de azi?”, a anunțat Bogdan Vintilă într-o conferință de presă.

Până la meciul cu Astra, FCSB nu a mai pierdut, sub comanda lui Vintilă, de la partida cu Vitoria Guimaraes, având o serie impresionantă de 11 meciuri fără înfrângere, 9 victorii și două rezultate de egalitate, cu CFR și Dinamo. Punem aici și cele două meciuri din Cupa României.

Chiar și așa, la primul meci pierdut, după acea serie de meciuri fără înfrângere, Vintilă a fost criticat. Tehnicianul nu este însă deranjat și susține că acest lucru îl motivează. „Nu mă deranjază criticile, din contră, mă ajută. Prefer să fiu criticat constructiv. Am pierdut doar un joc. Eu sunt pus să antrenez și voi antrena atâta timp cât este nevoie. Suntem FCSB și suntem în prim plan. Când ești în prim plan îți asumi„, susține Bogdan Vintilă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.