Liberalul Antoneta Ioniță: Perspectiva economică a României s-a degradat din cauza cheltuielilor deviaționiste ale Guvernului PSD!
Perspectiva economică a României s-a degradat nu din cauza PNL, ci chiar din cauza guvernării PSD. Criticile PSD la adresa Guvernului PNL în privința ratingului de țară al României nu au nici un fundament, Agenția Standard & Poor’s arătând, într-un comunicat de presă, următoarele: „Cheltuielile publice deviaționiste făcute de fostul Guvern l-a forțat pe cel actual să-și revizuiască ținta de deficit bugetar pentru 2019 și 2020”.
Așadar, PSD, prin reprezentanții săi, combate realitatea evidențiată chiar de o agenție extrem de credibilă pe piața financiară internațională, iar aceasta spune negru pe alb care sunt cauzele deprecierii economiei.
Românii trebuie să știe că în plan economic, consecințele guvernării dezastruoase a PSD din ultimii 3 ani se văd în cele mai recente date economice: rata anuală a inflației a urcat la 3,8% în luna noiembrie, deficit de peste 4% pentru anul 2019, iar pentru 2020 va ajunge la 3,6%.
PNL a asumat guvernarea ca să oprească dezastrele PSD și să repare cât mai multe situații generate iresponsabil de fosta guvernare. Ieri, prin angajarea răspunderii pe trei proiecte de legi importante, Executivul a făcut un prim pas pentru corectarea derapajelor fostei guvernări: Legea plafoanelor, necesară definirii bugetului pentru 2020; Legea care statuează transportul gratuit pentru elevi și Legea privitoare la buna funcționare a instanțelor judecătorești și a parchetelor.
Antoneta Ioniță
Deputat PNL