Băsescu pune tunurile pe Predoiu
Fostul preşedinte Traian Băsescu, în prezent europarlamentar, critică dur desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie, acuzând-l pe ministrul Justiţiei că „este, la un pas, să pună din nou judecătorii sub controlul DNA şi al altora”.
„Cătălin Predoiu este, la un pas, să pună din nou judecătorii sub controlul DNA şi al altora (Nu spun SRI pentru că nu ştiu dacă Helwig vrea ce a vrut Maior). Ne întoarcem în epoca „statului cu dosul” pe dosare”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.
„În loc să interpreteze corect recomandările GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, recomandări care se referă la o îmbunătăţire a premiselor de funcţionare a Secţiei Speciale, Cătălin Predoiu face ce ştie el mai bine: slugăreşte şi el puţin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puşi sub controlul DNA şi nu numai, pentru că aşa te mai poţi pricopsi cu o decoraţie de la ambasadele străine .
Desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) va aduce din nou judecătorii şi mulţi procurori sub controlul DNA ca singură instituţie care poate investiga reclamaţii legate de presupuse fapte de corupţie.
Perfect de acord că, luând în considerare unele excese comise de SIIJ, instituţia a fost afectată (vezi „mita” pentru aducerea lui Nicolae Popa). Dar ministrul Justiţiei, în loc să taie ramurile uscate, taie tot copacul. Se comportă fix ca PSD-iştii care voiau să desfiinţeze DNA doar pentru că nu le convenea cine era în fruntea instituţiei. Pulverizarea unei instituţii pentru PR în prag de sărbători, fără dezbatere publică, nu este de bun augur pentru justiţie.
La nivel teoretic, orice instituţie de parchet care investighează reclamaţii pentru presupuse fapte nelegale comise de magistraţi poate să exercite presiune asupra procurorilor şi judecătorilor. Indiferent cum se numeşte: PG, DNA, DIICOT etc. Dar o instituţie independentă/distinctă oferă un grad mai mare de încredere că nu pot apărea abuzuri împotriva judecătorilor sau procurorilor”, mai scrie Traian Băsescu.