Ministrul Anisie dă asigurări: Profesorii vor primi în 2020 două creșteri salariale!
Ministrul Educaţiei şi Cercetării (MEC), Monica Anisie, a dat asigurări marţi că profesorii vor primi în acest an cele două creşteri salariale prevăzute de la 1 ianuarie şi de la 1 septembrie şi a precizat că există banii necesari în buget.
„Banii sunt prevăzuţi în buget, în Legea bugetului. Bugetul a fost aprobat. Nu înţeleg de unde să apară aşa ceva. Ministerul Educaţiei are prevăzut în buget banii (n.r. – pentru creşterile salariale) şi pentru 1 ianuarie şi pentru 1 septembrie. (…) Nu înţeleg de unde a pornit treaba aceasta, mai ales că Legea bugetului a fost promulgată. (…) Noi am prevăzut în buget banii respectivi. (…) Îi asigur pe colegii mei că vor fi aceste creşteri salariale”, a declarat ministrul Educaţiei pentru Agerpres.
Monica Anisie a spus că Ministerul Finanţelor şi-a dat acordul atunci când s-a propus bugetul cu cele două creşteri salariale.
Reprezentanta MEC a precizat că PNL respectă Legea salarizării. „Noi am spus dintotdeauna: PNL respectă Legea salarizării. (…) Să lăsăm faptele să vorbească, şi nu manipulările altora”, a mai afirmat demnitarul.
În presă a apărut marţi informaţia potrivit căreia profesorii nu ar mai primi majorarea salarială de la 1 septembrie şi că nu ar fi bani suficienţi în buget.
În ordonanța de urgență aprobată de către guvernul României, nu se pomenește nimic de creșterea salariilor profesorilor de la data de 1 septembrie 2020. Potrivit legii salarizării veniturile lor ar trebui să crească de la această dată, conoform grilei din anul 2022.
Un lector universitar ar fi trebuit să aibă parte de o creștere de 240 de lei net, începând cu data de 1 septembrie, un conferențiar universitar ar fi trebuit să primească o creștere de 230 de lei de la această dată.
Potrivit unor surse guvernamentale, Cabinetul Orban a decis că nu sunt suficienți bani în buget tocmai pentru a susține aceste creșteri.