Mihai Teja, decis s-o salveze pe FC Voluntari de retrogradare

Tehnicianul Mihai Teja a declarat, joi, în conferinţa de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Voluntari, că este sigur că noua sa formaţie se poate salva de la retrogradare chiar dacă în acest moment ocupă ultimul loc în clasamentul Ligii I.

„Pentru mine venirea la Voluntari este o provocare. Am mai trecut prin aşa ceva la debutul meu ca antrenor principal la Universitatea Cluj. Atunci am luat echipa cu 4 puncte după 14 etape şi am reuşit salvarea de la retrogradare printr-un miracol. Sper să reuşesc acelaşi miracol şi la Voluntari, să se repete acest miracol o dată la 6-7 ani. Vin foarte încrezător la un club, care, deşi are puţini ani în Liga I, are nişte condiţii foarte bune. S-a mai întâmplat asta la Voluntari, s-a întâmplat şi la Gaz Metan… aşa că noi vom încerca să dăm maximum împreună cu jucătorii, pentru că obiectivul este clar salvarea de la retrogradare. Cu trei victorii consecutive poţi să fii pe locul 7, iar cu trei înfrângeri pe ultimul loc”, a spus el.

Directorul sportiv al grupării ilfovene, Florin Cernat, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că este optimist în ceea ce priveşte menţinerea echipei în Liga I. „Suntem într-o formulă nouă, sperăm ca împreună cu Mihai Teja şi staff-ul lui să începem anul cât mai bine şi să aducem cât mai multe victorii. Avem mare nevoie de puncte”, a adăugat Cernat.

Staff-ul noului antrenor Mihai Teja va fi alcătuit din Eusebiu Tudor – antrenor secund, Ciprian Niţă – analist video, Costică Dumitru – antrenor cu portarii şi un preparator fizic din Spania al cărui nume urmează să fie anunţat.

În vârstă de 41 de ani, Mihai Teja a condus formaţia CSM Poli Iaşi până la 23 decembrie 2019 când şi-a reziliat de comun acord contractul ca urmare a rezultatelor slabe din finalul anului, el lăsând echipa pe poziţia a 11-a a clasamentului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.