Benzina și motorina, ieftiniri succesive în 2020
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, afirmă, duminică, într-o postare pe Facebook, că preţurile la benzină şi motorină au scăzut cu 32 bani pe litru de la începutul anului. Acesta anunţă şi că, din 15 ianuarie, noile tarife stabilite de ANRE pentru transport şi distribuţie a energiei electrice vor fi reduse cu valori între 1,7% şi 1,9%, ceea ce duce la ”corectarea aberaţiilor şi dezechilibrelor economice produse de PSD”.
„Guvernarea liberală aduce preţuri mai mici la carburanţi şi utilităţi. După eliminarea supraaccizei la carburanţi, preţurile la benzină şi motorină au scăzut cu 32 bani pe litru de la începutul anului. Urmează reducerea preţurilor la energie electrică după eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri din sectorul energetic prin modificarea OUG 114, adoptată de Guvern in această săptămână. Începând cu 15 ianuarie, noile tarife stabilite de ANRE pentru transport şi distribuţie a energiei electrice vor fi reduse cu valori între 1,7% şi 1,9%”, a scris, duminică, dancă, pe Facebook.
Acesta afirmă că sunt corectate, astfel, „aberaţiile şi dezechilibrele economice produse de PSD care au dus la creşterea inflaţiei”.