Coronavirusul ucigaș lovește puternic economia Chinei
În ultima perioadă, starea de spirit a investitorilor a fost afectată de epidemia izbucnită în China, iar din punct de vedere economic, aceasta ar putea avea efecte negative semnificative asupra economiilor din regiunea est-asiatică, arată o analiză a casei de brokeraj XTB, potrivit news.ro.
”Coronavirusul a apărut în oraşul Wuhan, dar s-a extins rapid în regiunea Asiei de Est. Situaţia a început în perioada Anului Nou Lunar, când numărul de persoane care călătoresc este ridicat, fapt ce a facilitat extinderea mai rapidă a virusului şi pe o arie geografică mai amplă. Astfel, cazuri confirmate de coronavirus au fost raportate în SUA, Singapore, Coreea de Sud, Taiwan, Vietnam, Nepal, Thailanda, Australia, Franţa şi Canada”, arată analiza.
Scenariul din China pare a fi alarmant, raportându-se peste 2.700 de cazuri, dintre care 461 de persoane sunt în stare critică. Până în acest moment, numărul de victime a atins pragul de 80, toate fiind raportate în China.
”Printre măsurile luate de autorităţi pentru a izola şi a gestiona extinderea focarului se numără zone de carantină în anumite regiuni, inclusiv în vecinătatea oraşului Wuhan. Totuşi, riscul de extindere există în continuare întrucât, înainte de restricţionarea călătoriilor, aproximativ 5 milioane de locuitori au părăsit oraşul”, precizează analiştii XTB.
În acest moment, oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii evaluează situaţia în încercarea de a determina dacă este necesar să fie declarată stare de urgenţă pentru sănătate la nivel global.
Principalul efect se poate observa asupra sectorului de transport
”Din punct de vedere economic, epidemia ar putea avea efecte negative semnificative asupra economiilor din regiunea est-asiatică”, arată aceştia.
Principalul efect se poate observa asupra sectorului de transport. Sâmbătă, în prima zi a Noului An Lunar, numărul călătoriilor la nivel agregat din China a scăzut cu 28,8% faţă de anul trecut. Această tendinţă a fost cauzată de îngrijorările populaţiei cu privire la gravitatea situaţiei şi la perspectiva de timp. În plus, reducerea fluxului de pasageri a fost o urmare şi a măsurilor luate de guvern precum anularea anumitor evenimente publice sau restricţionarea călătoriilor pentru zeci de milioane de persoane.
”Perspectivele sumbre asupra transportului au pus presiune descendentă şi asupra preţului petrolului, ca urmare a îngrijorărilor legate de o posibilă reducere a cererii de combustibil. Astfel, petrolul a pierdut peste 10% de la primele rapoarte legate de virus şi până în prezent”, arată analiza.
Urmările s-ar putea resimţi şi la nivelul economiei din Singapore, unde ar putea fi afectată activitatea de turism dar şi încrederea consumatorilor. În plus, guvernul de aici are în vedere măsuri de susţinere a celor mai afectate sectoare. Cea mai mare pondere a turiştilor din Singapore o au cetăţenii chinezi, iar dacă ţinem cont de impactul economic pe care l-a resimţit oraşul-stat în 2003 în urma epidemiei SARS o agravare a scenariului actual are potenţialul de a duce la o evoluţie similară.