Muzeograful Ciprian Vîntdevară, cetățean de onoare al municipiului Bârlad
Muzeograful Ciprian Dumitru Vîntdevară (text si foto: realitateadevaslui.net), cel care poate fi considerat un adevărat ambasador al municipiului Bârlad pentru faptul că a adus notorietate localității prin descoperirile sale astronomice, va primi titlul de „Cetățean de Onoare”. Angajatul muzeului a devenit cunoscut și a făcut o lume întreagă să pronunțe numele municipiului nostru după ce a descoperit, în 2015, o novă roșie luminoasă și o stea variabilă – la finele anului trecut, pe care a și botezat-o după numele orașului Bârlad.
Întreaga activitate notabilă pe care Ciprian Dumitru Vîntdevară a desfășurat-o în cadrul Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” este acum răsplătită pe deplin, în acest sens, administrația bârlădeană intenționând să-i confere acestuia titlul de „Cetățean de onoare”, în ședința de Consiliu Local din data de 30 ianuarie 2020.
Ciprian Dumitru Vîntdevară a făcut remarcat Bârladul în nenumărate rânduri, printre cele mai importante fiind descoperirea unei nove luminoase roșii și a unei stele variabile.
Pe 10 februarie 2015, cu ajutorul unui telescop al Observatorului Astronomic, muzeograful a descoperit o novă roșie luminoasă care mai întâi a fost raportată ca o posibilă supernovă. Nova roșie este categoria rară de nove care se formează în urma fuzionării a două stele. Descoperirea muzeografului bârlădean, este considerată una extrem de importantă de un grup de oameni de știință din Rusia, care au și efectuat o lucrare de studiu în acest sens.
Cea mai recentă descoperire a muzeografului Ciprian Dumitru Vîntdevară și pe care chiar el o consideră apogeul carierei, este a unei stele variabile pe care a botezat-o „Bârlad V1” (n.r. – V1 vine de la „variabilă”). Steaua variabilă Bârlad V1 a fost descoperită la începutul lunii noiembrie 2019, în urma procesării unor cadre test pentru observaţii fotometrice. Curba de lumină a fost raportată pe 4 decembrie 2019 la American Association of Variable Star Observers (AAVSO).
Descoperirea stelelor variabile se realizează prin observaţii astronomice cu ajutorul unor echipamente speciale şi softuri ce analizează curba de lumină. În ultimii ani, Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad a beneficiat de mai multe sponsorizări din mediul privat, în urma cărora sau achiziţionat echipamente şi accesorii necesare observaţiilor astronomice cu caracter ştiinţific şi educativ.
Ciprian Dumitru Vîntdevară a pus bazele unui club de astronomie, Clubul Perseus, și organizează an de an tabere de astronomie apreciate la nivel național.
Pentru întreaga activitate prin care a făcut cunoscut numele orașului Bârlad și a devenit un adevărat ambasador de imagine al municipiului, administrația locală a propus ca pe 30 ianuarie 2020, să-i fie conferit titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului.