Cristina Neagu: “Nu suntem favorite în turneul preolimpic!”

Cu o lună și jumătate înaintea turneului preolimpic, Cristina Neagu este realistă și nu include naționala României printre favoritele la calificare. Reprezentativa Hong Kong-ului ar putea fi cea de-a treia adversară a “tricolorelor” la turneul din Muntenegru, alături de Norvegia și selecționata țării gazdă.

Cristina Neagu este conștientă că pe “tricolore” le așteaptă o misiune extrem de dificilă la turneul preolimpic ce va avea loc în Muntenegru, în perioada 20-22 martie. Cea mai bună handbalistă din lume nu renunță însă la visul său de a participa la cea de-a treia ediție a Jocurilor Olimpice, după Beijing 2008 și Rio 2016.

“Nu suntem favorite. Mi-aș fi dorit să fi jucat în România, cred că șansele noastre ar fi fost mai mari dacă am fi jucat, de exemplu, la Cluj, cu opt-nouă mii de oameni în spate. Chiar și așa, este sport, orice se poate întâmpla în 60 de minute. Știu că va fi foarte greu, însă eu cred până la capăt și voi da totul pentru ca România să ajungă la Tokyo” – Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale feminine de handbal a României.

Mesajul căpitanului

Cea mai bună handbalistă a lumii are și un mesaj pentru colegele de la echipa națională și speră că vârful de formă îl vor atinge toate în luna martie.

“Le-am rugat pe fete să se antreneze cât pot ele de bine în această perioadă, pentru că timpul trece foarte repede. Sper că se antrenează bine și sper că se gândesc și ele, din când în când, la acest turneu. Avem jucătoare și în România împotriva cărora o să jucăm acolo. Sper ca fiecare să se pregătească bine, astfel încât să atingem un potențial maxim în luna martie” – Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale feminine de handbal a României.

Hong Kong, cea de-a treia adversară a României?

Federația Internațională de Handbal a fost nevoită să reatribuie locurile din turneele de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Reprezentativa Hong Kong-ului ar putea fi cea de-a treia adversară a României în turneul din Muntenegru, alături de Norvegia și selecționata țării gazdă. China s-a retras din competitie din cauza situației create de Coronavirus iar locul său a fost ocupat de Kazahstan, națională ce fusese inițial repartizată în grupa României. Dacă Hong Kong-ul va accepta invitația IHF, va fi prima adversară a “tricolorelor”, pe 20 martie.

“Nu am auzit de Hong Kong la handbal. E clar că echipa care va completa grupa României nu este de calibrul celorlalte trei. Zilele de pregătire sunt foarte puține iar focusul va fi pe echipele Muntenegrului și Norvegiei. Nu cred că ne afectează foarte mult numele celei de-a patra echipe, fiindcă din punct de vedere valoric este sub celelalte” – Cristina Vărzaru, secretar general FRH.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.