A murit fostul ministru de Finanțe, Decebal Traian Remeș

Decebal Traian Remeş, fost ministru al Finanţelor şi al Agriculturii, a murit la vârsta de 70 de ani, potrivit Observator TV.

Decebal Traian Remeş fusese internat în urmă cu o săptămână la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. Vineri după-amiază, fostul ministru a fost răpus de cancer, scrie vasiledale.ro.

Decebal Traian Remeș s-a născut pe 26 iunie 1949, în comuna Băsești. De profesie economist, politicianul a îndeplinit funcțiile de ministru al Finanțelor (1998-2000) și de ministru al Agriculturii și Dezvoltării rurale (2007) în guvernele României.

De asemenea, a fost deputat în legislatura 1996-2000, ales în județul Maramureș pe listele partidului PNL. În anul 2007 a demisionat din funcția de ministru al agriculturii în guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, ca urmare a unui scandal mediatic declanșat prin apariția la postul național de televiziune TVR a unor probe din ancheta DNA la adresa sa.

Decebal Traian Remeș a fost implicat într-un scandal de luare de mită, vestitul dosar “Caltaboşul”, împreună cu fostul Ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureșan sub motiv că a primit un plic cu 15.000 de dolari de la un om de afaceri pentru facilitarea obținerii unor contracte.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.