Campaniile “Campionii Școlii” și “Family Run”. Maratonul Nisipului sprijină sportul în școală și copiii cu boli grave!
România ocupă locul 16 în Uniunea Europeană privind numărul de ore obligatorii de educație fizică și sport în școlile primare și gimnaziale, cu 59, respectiv 49 de ore pe an, mult sub media Uniunii Europene, de 67, respectiv 64 de ore de educație fizică pe an, potrivit unui Think Thank al Parlamentului European. În timp ce majoritatea activităților sportive școlare obligatorii, în România, sunt atletismul, jocurile cu mingea și gimnastica, majoritatea țărilor europene mai oferă elevilor activități în aer liber și aventură, înotul și sporturile de iarnă.
În acest context, Asociația Sportivă SanaSport consideră că sănătatea copiilor noștri ar trebui să fie prioritatea zero a guvernanților noștri și trebuie regândite noi strategii și politici publice pentru relansarea educației fizice în școli. Și în acest an, în cadrul evenimentului internațional Maratonul Nisipului, vor fi organizate campaniile sportiv-educative “Campionii Școlii” și “Cursa Family Run”, în parteneriat cu școli din Constanța și cu părinții acestora, pentru relansarea sportului la nivel de școală primară și gimnazială și pentru dezvoltarea spiritului competițional, precum și a obiceiului copiilor de a participa la competiții sportive.
“Din nefericire, au trecut inadmisibil de mulți ani de când România nu a mai descoperit o Nadie Comăneci, un Gheorghe Hagi, un Ilie Năstase, Ivan Patzaichin sau o Gabriela Szabo. Acest lucru se întâmplă nu pentru că spiritul lor a murit, încă există în fiecare copil talentat din această țară, însă din păcate nu ne mai alocăm atât atenția, cât și resurse pentru sprijinirea lor și pentru a revedea România pe podiumurile campionatelor mondiale, europene sau jocurilor olimpice. Prin organizarea curselor “Campionii Școlii” și “Family Run”, în cadrul Maratonului Nisipului, ne dorim să construim o punte solidă pentru viitorii noștri atleți, ne dorim să dezvoltăm o comunitate sportivă puternică la Constanța, iar acest lucru nu se poate decât prin încurajarea sportului de masă. Contribuțiile de participare la aceste curse se vor întoarce în școli, pentru renovarea sălilor de sport și pentru achiziționarea logisticii specifice”, declară Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive SanaSport și inițiatorul evenimentului internațional Maratonul Nisipului.
Sprijinirea copiilor grav bolnavi prin asistență medicală la domiciliu
Contribuțiile de participare la cursa “Family Run”, care se va desfășura pe distanța de 1km, vor fi donate integral pentru susținerea acestui proiect social derulat de Asociația “Dăruiește Aripi” din Constanța. Campaniile “Circuitul încrederii și al speranței” sprijină copiii diagnosticați cu boli cronice grave, onco-hematologice sau boli rare din regiunea Dobrogei și familiile acestora, prin oferirea de vizite la domiciliu de către personalul medical specializat al Centrului Medical Focus. Lansat în februarie 2018, acesta este singurul program de tratament și monitorizare la domiciliu oferit de către o secție de onco-pediatrie din țară.
„Circuitul Încrederii și Speranței este un proiect, prin care, echipe mixte ale Asociației “Dăruiește Aripi” și personalul medical specializat al secției de onco-hematologie pediatrică de la Constanța se deplasează la domiciliul copiilor cu boli cronice grave din Dobrogea pentru procedurile care se pot efectua acasă în aceleași condiții sau chiar mai bune decât cele din spital. Dacă ar trebui să definim printr-un singur cuvânt acest program, acest cuvânt este CONFORT. Unicitatea proiectului se datorează faptului că micuții pacienți sunt familiarizați cu personalul medical care se deplasează la domiciliul lor, aceștia fiind cei care ii îngrijesc și tratează la spital. În anul 2019, am avut ocazia de a sprijini 142 de copii cu boli cronice grave din Dobrogea (însumând 207 vizite, 1287 analize medicale prelevate și peste 11.000 km parcurși) prin deplasarea la domiciliu, când condiția lor fizică, psihică și socio-economică împiedică deplasarea lor la spital. Programul sprjină copiii aflați în perioada tratamentului încă de la diagnosticare și a celor aflați în faza terminală prin acordarea de îngrijiri paliative și terapia durerii”, declară Alina Pătrăhău, președintele Asociației “Dăruiește Aripi”.
Evenimentul internațional “Maratonul Nisipului”, fiind una dintre primele competiţii sportive de anduranţă din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, este şi un mijloc inedit de promovare a sportului de masă și a litoralul românesc la nivel internațional, adunând, la start, peste 1.800 participanți din peste 20 țări. Evenimentul va avea loc în perioada 28-29 martie 2020, pe plaja din stațiunea Mamaia.
Cei interesați se pot înscrie pe website-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro.
Sponsori şi parteneri
Parteneri instituţionali: Primăria Constanţa, Radio Vacanţa, Radio Constanţa, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Constanţa, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța.
Sponsor oficial: Roxtec
Sponsori principali: XS Sports Nutrition, Autokarma
Sponsor tehnic: Belloto
Sponsori: Castrol, Cardinal Motors, Cora, NS Copiers, Dorna, Vivo! Constanta, Carniprod Tulcea, Restaurant Harlequin, HashTagMedia, Gourmet Gift, Medical On Group Constanta, Adora Studio, Dina Mariage, Techir, Decathlon, Zip Escort, Anuix.
Parteneri: Bucharest Running Club, Ro Club Maraton, Running Mag
Asociaţia Sportivă SanaSport este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în 2013, care are ca obiective majore promovarea importanței sportului pentru societate și îmbunătățirea condiției fizice și a stării de sănătate în rândul locuitorilor din municipiul Constanța. SanaSport organizează în fiecare duminică, începând cu ora 9.00, alergări de anduranță pe nisip, punctul de întâlnire fiind parcarea de la Aqua Magic din stațiunea Mamaia. Până în prezent peste 2000 de iubitori ai sportului au răspuns invitației membrilor SanaSport și au rezonat cu motto-ul Asociației: “Încetează să mai fabrici scuze, aleargă pur și simplu!”. Pentru proiectele sale social-sportive, Asociația “Sanasport” a fost nominalizată la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanta” (secțiunea Sport), edițiile 2016 şi 2017.