(Și) PRIMER susține plafonarea taxei clawback la 20% pentru medicamentele generice, respectiv 25% pentru inovative

În urma comunicatului transmis, Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) a anunțat că susține poziția comună a celor trei asociații – APMGR, ARPIM, LAWG. Astfel, soluția de plafonare a taxei clawback la 20% pentru medicamentele generice, respectiv 25% pentru inovative este aliniată între toți jucărorii din domeniul industriei farmaceutice.

“Fiscalitatea dublă aplicată fabricilor din România – 30% taxa clawback pe venituri și 16% impozit pe profit – a făcut ca medicamentele fabricate în țară să fie nerentabile și a frânat investiții capitale de sute de mii de Euro. A venit momentul ca politicienii să lase la o parte disputele și să accepte formula de plafonare 20%/25% propusă de industrie, dacă se gândesc într-adevăr la un acces sustenabil al pacienților la toate tipurile de tratamente”, a declarat Dragoș Damian, Director Executiv al PRIMER.

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Local American Working Group (LAWG) consideră că stoparea creșterii taxei clawback este o primă măsură pentru normalizarea accesului pacienților la medicamente. Asociațiile industriei farmaceutice solicită accelerarea eforturilor depuse de către Guvernul Orban și susținere din partea tuturor partidelor politice parlamentare pentru rezolvarea crizei medicamentelor din România și pentru asigurarea accesului pacienților români la tratamentele de care au nevoie.

Astfel, cele trei asociații susțin plafonarea taxei clawback la 20% pentru medicamentele generice, respectiv 25% pentru inovative – aceasta fiind singura soluție viabilă de luat în calcul și singura variantă de lucru agreată în cadrul Comisiei Inter-Ministeriale pentru revizuirea taxei clawback. Asociațiile industriei fac apel pentru măsuri urgente în acest sens, fără a fi blocate de situația politică actuală, și solicită sprijin partidelor politice pentru implementarea acestei soluții.

Comisia Inter-Ministerială pentru revizuirea taxei clawback a fost formată anul trecut prin decizia Prim-Ministrului Orban, fiind organizată sub conducerea Ministerului de Finanțe și a Ministerului Sănătății și având scopul de a aduce la aceeași masă industria și autoritățile pentru identificarea prin dialog a celor mai bune soluții de stopare a crizei medicamentelor și, implicit, de limitare a creșterii taxei clawback. Obiectivul comun identificat este adoptarea unei formule noi de calcul a taxei clawback, care va permite reducerea timpului de introducere a unor terapii noi inovatoare, cât și stoparea retragerii din România a medicamentelor generice esențiale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.