Mihai Stoica vorbește despre cea mai mare rușine trăită în fotbal

Managerul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, a postat un mesaj pe Facebook, în care susţine că înfrângerea cu Dinamo de duminică, de pe Arena Naţională, reprezintă pentru el cea mai mare ruşine trăită în carieră.

„Am în spate o carieră de peste 25 ani, cu mai multe realizări decât îndrăzneam să visez. Au fost şi dezamăgiri. Nu gen Knattspyrnufélag, dar au fost. DOAR CĂ O RUŞINE MAI MARE DECÂT CEA TRĂITĂ DUMINICĂ NU-MI AMINTESC. Nu contează că şansele la titlu au rămas intacte sau că ei îşi continuă tradiţia în playout. Contează doar că ne-am prezentat lamentabil în faţa suporterilor care s-au întors lângă noi cu elan şi speranţe. Putem să-i readucem doar dacă vom căştiga titlul. E MOMENTUL ZERO. Prestaţia lui Planic, venirile lui Miron şi Adi Petre, precum şi revenirile lui Ovidiu Popescu şi Panţîru pot aduce ceea ce a lipsit. Motivaţie, determinare, sacrificiu. Schimbare de atitudine. Pentru că valoare este. Cine nu crede, să revadă rezumatele jocurilor cu Viitorul şi Craiova din decembrie”, a scris Mihai Stoica.

Dinamo a învins FCSB cu 2-1, golurile fiind înscrise de Sin şi Lazăr, pentru gazde, respectiv Tănase, pentru echipa oaspete.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.