”Tricolorii” au ținut piept campioanei mondiale

România a fost învinsă de campioana mondială, Spania, cu 71-84, la debutul campaniei de calificare la EuroBasket 2021, în BT Arena.

La Cluj, într-o atmosferă incendiară, ”tricolorii” au pierdut la 13 puncte partida contra deținătoarei titlului mondial, Spania (18-21, 34-44, 53-64, 71-84). Aflat la prima partidă în tricoul naționalei țării noastre, americanul Kris Richard a fost unul dintre cei mai buni marcatori și a impresionat și la capitolul imagine. Pantofii săi de joc sunt în culorile steagului României.

“Spania a început agresiv iar noi am făcut câteva greșeli. Am jucat ca o echipă, dar mai avem unele lucruri de pus la punct. M-am simțit ca acasă pe teren, vom îmbunătăți chimia dintre noi și sper că vom face o treabă și mai bună în următorul meci. Mă bucur mult că publicul a fost alături de noi în număr atât de mare. Fiul meu a creat acești pantofi, a spus că am nevoie de niște pantofi care să se asorteze cu steagul României, așa că am acceptat. Am jucat bine cu ei azi” – Kris Richard, component al echipei naționale a României.

Emanuel Cățe, cel mai bun marcator al României

Emanuel Cățe a fost cel mai bun marcator al tricolorilor, cu 19 puncte. Pentru Spania, cele mai multe puncte au fost reușite de Dani Diez, 21.

“Am început puțin greu, până ne-am intrat în ritm. Cred că am făcut un joc destul de complet, dar au fost câteva greșeli în tranziție și în apărare. Am luptat cât am putut, cred că toți ne-am făcut treaba. Ne mai rămân cinci meciuri, nu s-a pierdut nimic încă. Încerc să-mi ajut echipa cât de mult pot. Suporterii au fost la înălțime, ne-au încurajat în momentele cheie, le mulțumim și îi mai așteptăm – Emanuel Cățe, component al echipei naționale a României.

Urmează meciul cu Israel

Naționala României va întâlni reprezentativa Israelului pe 24 februarie, în deplasare. Din grupa de calificare la EuroBasket 2021 mai face parte selecționata Poloniei. Primele două echipe din grupă vor obține calificarea la turneul final, care va avea loc în Germania, Georgia, Italia și Cehia.

“A fost un meci intens, mă bucur că am fost constanți, deși le-am permis să se distanțeze la o diferență greu de remontat. Îi felicit pe băieți. Avem mult de lucru în continuare, în fața unei echipe ca Spania evident că te expui tot timpul și se văd și lucrurile mai puțin bune. Cred că se putea mai mult astăzi. Ne dorim foarte mult să începem să câștigăm puncte, deși Israel este o echipă puternică. Am speranțe că vom avea timp să corijăm greșelile pe care le-am făcut azi” – Tudor Costescu, antrenorul echipei naționale de baschet a României.

Atmosferă incendiară la Cluj

Tricolorii au rămas impresionați de atmosfera creată de fani în BT Arena din Cluj.

„A fost un meci extraordinar din partea ambelor echipe, o experiență de neuitat pentru mine. Ne dă încredere jocul de azi, cu Israel sper să facem un meci și mai bun. Sala a fost foarte plină, nu mă așteptam să vină atâta lume. Apreciem susținerea fanilor. Cu multă muncă, generația asta va avea un viitor de succes. Vom da totul pentru a ajunge unde ne dorim”– Lucas Tohătan, component al echipei naționale a României.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.