Nicolae Voiculeț, concert de Dragobete, la Muzeul Național al Literaturii Române
“La invitația Muzeului Național al Literaturii Române, azi am să cînt pentru Renașterea Naturii. Voi cânta pentru lumea păsărilor, care sunt primele divinități ale naturii și dragostei, mesagere ale zeilor! Azi de ziua îndrăgostiților și a iubirii, a logodnei păsărilor cerului și animalelor de tot felul, azi, voi cânta sunetul iubirii!
Sunetul iubirii este frecvența vindecării care ne ajută să intrăm în ritmul perfect al creației. Cânt sunetul iubirii pentru a readuce conștiința umană la adevăratul ei sens!
Azi de Dragobete, credința și tradiţia ţine de spiritualitate şi de raportul cu sine, cu absolutul întruchipat în sufletul unui neam.
Cred că avem nevoie de credință și tradiţii pentru ca să ne amintim de noi înşine și ca să nu ne pierdem într-un “no man’s land” în care suntem cu toţii la fel, dar în niciun fel. Dincolo de rolul de Înalțare a sufletului și menținere a indentităţii, credința și tradiţia ne dă adevăr şi iubire, virtuţi fără de care existenţa noastră nu mai denotă umanitate!””, a precizat Nicolae Voiculeț.