Italia trimite armata în lupta împotriva coronavirusului

Guvernul italian a trimis armata în aşa-numita ”zonă roşie” din nordul ţării, ce cuprinde 11 localităţi din regiunile Lombardia şi Veneto afectate de epidemia de coronavirus, informează marţi agenţia EFE.

Guvernul italian a trimis armata în aşa-numita ”zonă roşie” din nordul ţării, ce cuprinde 11 localităţi din regiunile Lombardia şi Veneto afectate de epidemia de coronavirus, informează marţi agenţia EFE.

Corpul Carabinierilor din Codogno, comuna unde locuieşte ”pacientul zero” – un bărbat în vârstă de 38 de ani de la care autorităţile presupun că a pornit epidemia în nordul Italiei, dar încă nu se ştie cum a contractat virusul -, a confirmat pentru agenţia EFE că în zona periferică celor 11 localităţi se află de luni seară 40 de militari care supraveghează ca nimeni să nu intre şi să nu iasă din acea zonă de carantină.

Alături de armată au fost mobilizaţi şi 124 de carabinieri ca unitate de sprijin, plus alţi membri ai forţelor de ordine.

Guvernul de la Roma a adoptat în weekend un decret-lege foarte strict prin care cele 11 localităţi sunt plasate în carantină, nerespectarea acesteia fiind pasibilă cu sancţiuni ce pot merge până la trei luni de închisoare. ”Nici intrarea, nici ieşirea nu vor fi autorizate, cu excepţia derogărilor speciale”, a precizat premierul Giuseppe Conte.

Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns marţi în Italia la 283, dintre care şapte decese. Regiunile cele mai afectate sunt Lombardia şi Veneto, dar s-au înregistrat de asemenea cazuri în Alto Adigio, Toscana şi Sicilia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.