Tensiuni între Moise Guran și liderii USR. Fostul jurnalist a demisionat!

Moise Guran i-a anunțat miercuri seară pe liderii USR reuniți în ședința Biroului Național că nu își mai dorește să coordoneze campaniile electorale ale Alianței USR PLUS, au declarat pentru G4Media.ro surse din conducerea Uniunii.

Moise Guran a spus că a luat această decizie din motive personale.

Inițial, Moise Guran nu a putut fi contactat pentru detalii suplimentare referitoare la decizia de retragere, dar ulterior a revenit cu o declarație pentru G4Media.ro.

„Este adevărat, dar numai dacă prin motive personale înțelegem diferențe de principii. Nu m-am înscris în USR, tot din <>”, a explicat el.

Pe 15 ianuarie, Moise Guran a anunțat, într-o intervenție la Europa FM, că renunță definitiv la cariera de jurnalist și că își va asuma un rol politic. Decizia sa a venit după mai multe discuții cu liderii Alianței USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș.

Într-o conferință de presă susținută în aceeași zi, Dan Barna a explicat că Guran va fi implicat direct în coordonarea campaniilor alianței USR-PLUS pentru alegerile locale și alegerile parlamentare „indiferent dacă vom avea anticipate sau nu”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.