Liderul ADN, Cătălin Ivan, scrisoare deschisată adresată premierului Orban privind epidemia de coronavirus
Coordonatorul politic Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN), Cătălin Ivan, îi adresează o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban în care îi cere măsuri imediate pentru protejarea persoanelor de peste 65 de ani, care sunt cele mai expuse la pericolul coronavirusului.
Redăm integral textul scrisorii:
„Stimate Domnule Prim-ministru,
Am urmărit aseară lunga dvs. conferință de presă din vila de protocol a lui Nicolae Ceaușescu unde v-ați autoizolat și m-aș fi așteptat să aud mai puține vorbe, dar mai multe decizii concrete. Am fi avut nevoie cu toții să vedem acea fermitate care pe de o parte să-i inspire pe colegii dvs. din guvern, dar pe de altă parte să le dea încredere românilor, tot mai neliniștiți de la o oră la alta. Nu știu de ce, dar am avut senzația că aud un om aflat la odihnă, care își dă cu părerea despre tot felul de lucruri culese de la diverse persoane întâlnite la obișnuita plimbare de după-amiază pe malul lacului. Nu-i nimic, starea de urgență începe de astăzi, așa că aveți timp să vă adunați și să intrați în rolul pe care ați ales să-l jucați în aceste vremuri de mare încercare pentru fiecare dintre noi și pentru toți împreună.
Sper, Domnule Prim-Ministru, că v-ați gândit deja la românii de peste 65 de ani, categoric cei mai loviți în aceste zile de pericolul coronavirusului, și că în prima ședință de guvern vom avea și primele decizii care să-i pună la adăpost pe aceștia în primul rând.
Domnule Prim-ministru, vă relatăm o stare de fapt și vă propunem câteva măsuri care, din punctul nostru de vedere, vor salva zeci de mii de vieți în lunile care urmează și vor salva de la faliment, în același timp, una dintre cele mai importante ramuri ale economiei naționale. Starea de fapt, verificată în teren de către organizațiile ADN din toată țara, este aceea că piețele, mijloacele de transport în comun, farmaciile și magazinele sunt pline cu persoane de peste 65 de ani, în ciuda tuturor atenționărilor. Estimăm că numai ieri s-au expus nejustificat riscului de a se contamina cu virusul CoVid-19 câteva sute de mii de români aflați în categoria cea mai vulnerabilă. Din acest motiv, propunem măsuri care să le salveze viețile, să reducă până spre zero presiunea asupra sistemul de sănătate și să salveze industria HORECA.
Statisticile arată fără echivoc faptul că cei mai în vârstă dintre noi, suferinzi și de alte boli grave, sunt principalele victime ale coronavirusului. Tragedia italiană ne demonstrează cu vârf și îndesat acest lucru. Media de vârstă a celor care au murit în urma infectării cu CoVid-19 este de 81 de ani. În România, cei peste 65 de ani reprezintă 18% din populația țărie, aproximativ 3,5 milioane de români.
Capacitatea de cazare a industriei noastre hoteliere este de aproximativ 400 000 de locuri. Majoritatea hotelurilor și pensiunilor au anunțat deja că se închid sau că își reduc drastic activitatea. Aceasta înseamnă pericol iminent de faliment pentru majoritatea, pierderi uriașe la bugetul de stat și apoi un efort financiar considerabil tot din partea statului pentru a repune pe picioare această industrie.
Sistemul nostru de sănătate publică nu este pregătit acum să facă față nici măcar necesarului de testări zilnice. Nici vorbă să se ridice la nivelul unui val de solicitări zilnice de diagnoză și tratament la nivelul epidemiei din Italia.
Niciun efort însă nu este suficient de mare pentru a salva o viață în plus. Știm ce urmează să se întâmple în România în perioada următoare aproape în cel mai mic detaliu. Scenariul a fost scris și piesa deja jucată de câteva ori. Se vor schimba doar actorii. Putem să învățăm din experiența celorlalți și să trecem mai bine prin epidemia care deja se instaurează și la noi. Măsuri urgente trebuie luate pentru a limita la minim numărul de vieți pierdute, pentru a nu-i avea pe conștiință pe cei care au construit această țară, ne-au dat viață și ne-au crescut.
Măsurile pe care ADN – Alternativa pentru Demnitate Națională le propune sunt următoarele:
1. Regim forțat de autoizolare pentru toți cei care depășesc vârsta de 65 de ani. Pentru cei care nu au condiții de a sta în izolare acasă, statul trebuie să le asigure condiții în hoteluri, pensiuni sau alte locuri.
2. Monitorizarea stării de sănătate și asigurarea accesului permanent la tratamentul optim prin intermediul medicilor de familie care îi au deja în evidență.
3. Serviciile de masă și cazare se pot asigura cu ajutorul industriei HORECA, una dintre cele mai afectate domenii ale economiei, oferindu-se astfel și hotelierilor și proprietarilor de restaurante sau de firme de catering o gură de oxigen în această perioadă de criză.
4. Spitalele județene trebuie să se implice mai mult în gestionarea profilactică a epidemiei, la nivelul fiecărei comune, cu sprijinul adminsitrației locale. Mai bine să avem categoria cea mai vulnerabilă în siguranță, la adăpost, decât să trebuiască să gestionăm mii de cazuri critice zilnice în condițiile lipsurilor din spitale.
5. Instituirea unui serviciu de call center și prim ajutor pentru cei aflați în izolare acasă, altul decât 112, care va fi foarte solicitat în perioada care urmează.
6. Regimul de izolare trebuie monitorizat strict, astfel încât cei aflați în această categorie de maximă vulnerabilitate să nu mai aibă voie în spații publice precum mijloace de transport, piețe sau magazine.
7. Tot acest regim de izolare trebuie instaurat pe o perioadă de minimum trei luni, putând fi prelungit până la eliminarea oricărui risc.
Domnule Prim-ministru,
Dacă luăm astăzi deciziile corecte, salvăm mii de vieți, dacă nu chiar zeci de mii, protejăm sistemul medical de o presiune sub care cel mai probabil va colapsa și putem să salvăm o industrie vitală pentru economia României, alocând sume derizorii comparativ cu sumele care vor trebui alocate ulterior pentru a o readuce la viață.
Împreună, în aceste vremuri de grea încercare, putem dovedi viziune, curaj, fermitate, solidaritate și responsabilitate.
Cătălin Ivan
Coordonator Politic Alternativa pentru Demnitate Națională – ADN