Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, vești bune pentru români: Plata ratelor la creditele bancare, amânate până la nouă luni!
Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, a declarat, miercuri, că va propune ca plata ratelor la creditele bancare să poată fi amânată pentru maximum nouă luni, la cererea clienţilor. Măsura va fi implementată printr-o ordonanţă de urgenţă care va fi prezentată în şedinţa de Guvern de joi.
Amânarea la plată se va face pentru toate tipurile de credite dacă Guvernul va aproba propunere, a explicat Florin Cîţu.
Ministrul Finanţelor a precizat că cererea de amânare se va face telefonic, urmând să fie confirmată de bănci printr-un email.
”Nu va fi nevoie din partea clienților de nici un certificat de urgență”, a spus Cîțu, la Realitatea TV.
”Am discutat această propunere cu BNR și sistemul bancar. Băncile nu vor avea probleme de finanțare. Nu există nici un fel de limită în ceea ce privește tipul de credit, amânarea se va face doar la cererea clienților. Se va aplica întregului sistem bancar”, a mai spus Florin Cîțu.
Ministrul Finanțelor a mai afirmat că nu va exista pericolul ca, după încheierea perioadei de grație, clienții să fie obligați să plătească într-o singur lună mai multe rate cumulate.
BNR a aprobat marți măsuri care ar permite sistemului bancar să ia o asemenea decizie fără a le periclita situațiile contabile.