Iohannis, în dezacord cu ministrul Vela: Voi solicita revocarea acordului MAI-BOR!

Preşedintele Klaus Iohannis a ieşit public în prima zi după anunţarea stării de urgenţă. Iohannis a declarat miercuri că, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare, avem 20 de morţi în 24 de ore. Cuvântul de ordine este ”Staţi acasă”. Preşedintele a anunţat că va solicita ministrului de Interne şi premierului să revină asupra acordului MAI – BOR. ”Staţi acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a avertizat preşedintele.

„Azi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită și din păcate nu avem nici un motiv de relaxare. Avem peste 7.200 de persoane infectate, avem de ieri până azi 20 de morți, avem peste 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci nici vorbă de relaxare. Și ca să fie foarte foarte clar ce am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea: cuvântul de ordine e „Stați acasă”. E regretabil să observăm că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă cu un așa-zis acord între MAI și Biserica Ortodoxă. Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește. Mulți români au înțeles că e cazul să ne relaxăm. Dar nu e cazul să ne relaxăm”, a declarat Klaus Iohannis.

„În câteva minute voi începe o ședință în care voi cere premierului și ministruui să revină asupra acestui acord, să găsească o formulă care se încadrează formulei Stați acasă și care respectă toate ordonanțele militare. Dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, OMS: stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a conchis preşedintele Iohannis

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.