Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, clarificări despre ridicarea restricțiilor și ieşirea (treptată) din izolare

Nelu Tătaru a oferit noi detalii despre cum se va schimba viaţa românilor în următoarele zile. Ministrul Sănătăţii a oferit detalii despre ieşirea treptată din izolare şi a făcut precizări legate de vârstnici.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a enumerat luni, la Digi24, criteriile în funcție de care restricțiile vor începe să fie ridicate în România:

  1. Numărul deceselor
  2. Evoluția focarelor
  3. Gradul de afectare a personalului medical
  4. Aglomerația din ATI
  5. Curba cazurilor noi

„Dacă observăm o scădere a numărului de cazuri noi timp de două săptămâni, de-abia după putem să ne gândim la alte metode (de prevenire a răspândirii virusului)”, a declarat Nelu Tătaru. „(Decizii privind relaxarea) vor veni când vom vedea acea curbă a cazurilor noi că începe să scadă și vom lua în funcție de fiecare comunitate în parte. Încă avem focare în expansiune, avem transmitere locala si la fiecare din ele avem motive sa fim precauti”, a mai ministrul.

„Rămânem la recomandările OMS privind testele PCR. Sunt teste de supraveghere, care ne arată cum trecem prin boală, dar trebuie dublate și de un test molecular. Aceste măsuri se referă la anumite relaxări privind orele la care putem ieși din casă, dar vor veni cu mai multe restricții cum sunt mască și mănuși. La anulare ne gândim să redeschidem anumite spații, anumite locuri de muncă, dar nu la reluarea competițiilor sportive”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a comentat luni, la Digi24, ultimul bilanț comunicat de Grupul de Comunicare Strategică, spunând că numărul mic de cazuri confirmate cu COVID-19 (c.n. 190 de cazuri de îmbolnăvire) vine în contextul sărbătorilor și al faptului că la nivelul laboratoarelor au venit mai puține probe recoltate.

„A fost un context de sărbători, la nivelul laboratoarelor au venit mai puține probe recoltate. Dacă acest trend se va menține și săptămâna viitoare, vom putea vorbi de o aplatizare a curbei și ne apropiem de momentul în care vom descrește, ca număr de cazuri. Încă suntem precauți și menținem măsurile de izolare”, a spus Tătaru, la Digi24.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a respins planul potrivit căruia vârstnicii să fie scoși din familii pe vreme de pandemie. Tataru a vorbit și despre strategia de relaxare a restricțiilor impuse de autorități.

„Sunt multe propuneri de la Comitetul științific. Vom face o evaluare peste o săptămână. Când va veni vorba de relaxare, se va face pe fiecare localitate. Ne gândim să vedem în funcție de spitalele suport, ca cei asimptomatici să plece în zone tampon, să nu infecteze. Pana la un prim test negativ, sa fie duși in zonele tampon. NU vom scoate vârstnicii din familii.

Relaxarea va fi în funcție de ore, cu protecție, în mod diferit de categoriile de vârstă, și de fiecare localitate.

Așteptăm să ajungem la un număr constant de cazuri, și apoi vedem. Va fi un program in care persoanele in varsta se vor putea relaxa, nu e vorba de restrictii”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Citește și
1 Comentariu
  1. Mihaila Bogdan spune

    Numarul deceselor in coronavirus creste alarmant si poate decima populatia crescand si la 500 este un scenariu periculos.Primul focar nosocomial de infectie MERS-CoV de dimensiuni importante care a evoluat in organism.Un al doilea focar de SARS CoV2 este infodemia studiu de caz patologic .In raportul de garda este un grafic cu focarele de infectii care este facut de medicii de la Institutul de Pneumoftiologice Marius Nasta din Bucuresti .Se indreapta atentia unui agent emergent o noua tulpina de coronavirus Gradul de afectare a personalului medical este imunodeprimarea Aglomeratia din ATI este alarmanta deoarece cadrele medicale nu pot sa faca fata la pacientii internati pe ATI.Curba cazurilor de infectari varful curbei ,masuri restrictive frecventa pe grupe de varste ,evaluarea starii populatiei dupa aceasta curba se pregateste masuri de relaxare

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.