Avertisment: Al doilea val de infecții cu COVID-19 va fi mult mai teribil!

Directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA avertizează că un al doilea val de coronavirus va fi mult mai teribil, deoarece va coincide probabil cu începutul sezonului de gripă.

„Există posibilitatea ca asaltul virusului asupra națiunii noastre în iarna viitoare să fie chiar mai dificil decât acela prin care tocmai am trecut”, a spus Robert Redfield, directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, într-un interviu pentru The Washington Post, potrivit Hotnews.ro.

„Și când le-o spun altora, își bagă capul parcă între umeri, nu înțeleg ce vreau să spun. Vom avea epidemie de gripă și epidemie de coronavirus în același timp”, a mai precizat Redfield.

Două valuri de afecțiuni respiratorii ar pune o presiune inimaginabilă pe sistemul de sănătate, a spus el. Primul val de covid-19, boala cauzată de coronavirus, a omorât deja peste 42.000 de oameni în toată țara. A copleșit spitalele și a scos la iveală lipsuri mari de kituri de testare, ventilatoare și echipament de protecție pentru cadrele medicale.

Într-un amplu interviu, Redfield a spus că oficialii federali și statali trebuie să folosească lunile următoare ca să se pregătească pentru ce va urma. Când ordinele de a sta acasă vor fi ridicate, oficialii trebuie să accentueze importanța distanțării sociale. Ei trebuie să-și îmbunătățească puternic capacitatea de a-i identifica prin testare pe cei infectați și să-i găsească prin anchete pe cei cu care au intrat în contact. Procedând astfel vor preveni răspândirea pe scară largă a cazurilor.

Întrebat despre protestele împotriva ordinelor de stat acasă și cererile ca statele să fie „eliberate” de restricții, Redfield a spus: „Nu este de ajutor”. Președintele însuși a încurajat asemenea proteste prin tweeturi, îndemnându-i pe urmăritori: „LIBERATE MINNESOTA!” și „LIBERATE MICHIGAN!”.
Redfield a spus că el, împreună cu alți membri ai grupului de lucru pentru coronavirus de la Casa Albă, a subliniat importanța distanțării sociale și „impactul enorm pe care l-a avut aceasta asupra epidemiei în națiunea noastră”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.